---
title: "Politologul român Cristian Pîrvulescu, despre scrutinul cu miză geopolitică: „R. Moldova nu a fost niciodată mai importantă decât este astăzi”"
url: https://moldova1.md/p/58376/politologul-roman-cristian-pirvulescu-despre-scrutinul-cu-miza-geopolitica--r-moldova-nu-a-fost-niciodata-mai-importanta-decat-este-astazi-
published: 2025-09-29T05:58:31Z
language: ro
author: "Violeta Viliant"
section: "Alegeri"
source: moldova1.md
---

# Politologul român Cristian Pîrvulescu, despre scrutinul cu miză geopolitică: „R. Moldova nu a fost niciodată mai importantă decât este astăzi”

> Scrutinul din 28 septembrie nu a fost doar un exercițiu democratic, ci și o alegere definitorie pentru viitorul geopolitic al țării. Politologul român Cristian Pîrvulescu avertizează că Rusia, în ofensivă hibridă, mizează pe contestări postelectorale, destabilizări și coaliții fragile pentru a împiedica formarea unei guvernări proeuropene.

![](https://storage.moldova1.md/images/2b3a2be8-124c-4a46-9388-939db5d116f0.jpg)

Scrutinul din 28 septembrie nu a fost doar un exercițiu democratic, ci și o alegere definitorie pentru viitorul geopolitic al țării. Politologul român Cristian Pîrvulescu avertizează că Rusia, în ofensivă hibridă, mizează pe contestări postelectorale, destabilizări și coaliții fragile pentru a împiedica formarea unei guvernări proeuropene.

*„Alegerile din R. Moldova sunt într-adevăr istorice și cruciale. Nu există prea multe alternative din acest punct de vedere, cu complicații enorme geopolitice. R. Moldova nu a fost niciodată mai importantă decât este astăzi, nu a avut niciodată progrese mai mari decât cele făcute astăzi. (...) Rusia nu și-a spus ultimul cuvânt. Nu va primi cu indiferență alegerile din Moldova, după ce a făcut atât de multe eforturi reale de a destabiliza. Iar războiul hibrid, forma pe care l-a dus în R. Moldova, este chiar mai dură decât cea din România”*, avertizează politologul român.

Pe plan strategic, Pîrvulescu descrie o agendă rusească orientată spre subminarea integrării europene, permițând Moscovei să fragmenteze frontul prooccidental.  *„Rusia are plan pe termen mediu și lung. Pe termen scurt, este o destabilizare a orientării proeuropene din R. Moldova”*, susține analistul.

Anticipând escaladări post-electorale, expertul pune în lumină tacticile rusești clasice de contestare a rezultatelor, menite să erodeze legitimitatea instituțiilor și să amplifice diviziunile sociale, afectând reformele pro-UE. 

*„Au anunțat un protest și mă aștept ca aceste mișcări să continue; este genul de politică pe care știți că Rusia o face în încercarea de a destabiliza, în măsura în care nu este mulțumită de rezultate, pentru a face o presiune asupra opiniei publice, asupra guvernului, pentru a crea instabilitate socială. E programul Moscovei, îl știm”*, a explicat expertul.

Totuși, Pîrvulescu exprimă încredere în reziliența societății moldovenești, subliniind că discernământul civic a contrabalansat manipulările externe, menținând țara pe traiectoria integrării euroatlantice. *„Până la urmă, inteligența și rațiunea moldovenilor învinge în raport cu mijloacele pe care și le-a pus (Rusia) în joc pentru a deturna R. Moldova de la calea sa europeană”*, constată analistul român.

[Video](https://www.youtube.com/embed/MPm3m6p3T3Y)

**CITIȚI ȘI:** 

- [ALEGERI 2025 | LIVE TEXT: CEC declară alegerile valabile. Expert: Majoritate proeuropeană și în viitorul parlament](https://moldova1.md/p/58266/alegeri-2025--live-text-cec-declara-alegerile-valabile-expert-majoritate-proeuropeana-si-in-viitorul-parlament) 

- [PARLAMENTARE 2025 | REZULTATE PRELIMINARE: Cinci concurenți electorali păstrează șanse să treacă pragul electoral](https://moldova1.md/p/58353/parlamentare-2025--rezultate-preliminare-peste-90-din-voturi-numarate-cinci-concurenti-electorali-pastreaza-sanse-sa-treaca-pragul-electoral)

- [Experți: „Ne-am apărat democrația în pofida interferenței străine și finanțărilor ilegale. Moldovenii vor în UE”](https://radiomoldova.md/p/60162/experti--ne-am-aparat-democratia-in-pofida-interferentei-straine-si-finantarilor-ilegale-moldovenii-vor-in-ue-)

- [Opinii: „Alegerile, cruciale pentru R. Moldova, care nu s-a aflat niciodată mai aproape de aderarea la UE”](https://moldova1.md/p/58357/opinii--alegerile-cruciale-pentru-r-moldova-care-nu-s-a-aflat-niciodata-mai-aproape-de-aderarea-la-ue-)

- [Laurențiu Pleșca, la Moldova 1: Mobilizarea diasporei și prezența scăzută în zonele proruse indică o majoritate proeuropeană în viitorul Parlament](https://moldova1.md/p/58363/laurentiu-plesca-la-moldova-1-mobilizarea-diasporei-si-prezenta-scazuta-in-zonele-proruse-indica-o-majoritate-proeuropeana-in-viitorul-parlament)
