---
title: "UE vrea să schimbe procedura de aderare a statelor, pentru a evita vetoul Ungariei în cazul Ucrainei"
url: https://moldova1.md/p/58539/ue-vrea-sa-schimbe-procedura-de-aderare-a-statelor-pentru-a-evita-vetoul-ungariei-in-cazul-ucrainei
published: 2025-09-30T16:28:06Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# UE vrea să schimbe procedura de aderare a statelor, pentru a evita vetoul Ungariei în cazul Ucrainei

> Potrivit unor surse citate de publicația „Financial Times”, autoritățile Uniunii Europene se pregătesc să înceapă lucrările tehnice pentru primirea Ucrainei și Republicii Moldova în blocul comunitar, în pofida opoziției continue a Ungariei în privința Kievului. În special, Comisia Europeană a propus ajustarea regulilor sale pentru a ocoli vetoul premierului ungar Viktor Orbán, transmite DW.

![imagine-simbol](https://storage.moldova1.md/images/3e547a8d-c245-4d11-96e8-fa571cebc874.jpg)

*Sursa: imagine-simbol*

Potrivit unor surse citate de publicația „Financial Times”, autoritățile Uniunii Europene se pregătesc să înceapă lucrările tehnice pentru primirea Ucrainei și Republicii Moldova în blocul comunitar, în pofida opoziției continue a Ungariei în privința Kievului. În special, Comisia Europeană a propus ajustarea regulilor sale pentru a ocoli vetoul premierului ungar Viktor Orbán, transmite [DW](https://t.me/dwglavnoe/56634).

Schema lansării procedurilor tehnice în mai multe clustere (grupuri tematice de negocieri) ar permite Kievului și Chișinăului să continue reformele, armonizarea legislației cu standardele UE și alte pregătiri instituționale. Odată ce Ungaria va ridica vetoul, formalitățile ar putea fi accelerate, cred oficialii europeni. Aceștia avertizează însă că motivația Ucrainei și a Moldovei de a continua unele reforme politice dificile ar putea scădea dacă eforturile lor nu vor fi recunoscute public.

[Un înalt oficial european a declarat pe 26 septembrie pentru DW](https://moldova1.md/p/58260/oficial-ue-pentru-dw-nu-exista-solutii-pentru-a-depasi-veto-ul-ungariei-privind-ucraina), sub protecția anonimatului, că deschiderea clusterelor de negociere privind aderarea Ucrainei la UE va fi posibilă doar dacă partidul lui Orbán va pierde puterea în urma alegerilor parlamentare din aprilie 2026. În prezent, Ungaria blochează deschiderea primului cluster de negocieri cu Ucraina, deși Kievul a îndeplinit toate condițiile necesare.

*„Deocamdată nu există modalități de a depăși vetoul Ungariei”*, a subliniat oficialul european, adăugând că cea mai realistă soluție este să fie efectuată toată munca tehnică în avans, *„pentru ca, atunci când Orbán va pleca, să putem avansa rapid în negocierile cu Ucraina”*.

Potrivit sondajelor, popularitatea partidului Fidesz este în scădere, iar formațiunea „Respect și Libertate”, condusă de Péter Magyar, devansează Fidesz cu aproximativ 15%, notează DW.

**CITIȚI ȘI:**

- [Marta Kos felicită R. Moldova pentru încheierea procesului de screening: „Următorul pas constă în deschiderea primului cluster”](https://moldova1.md/p/57892/marta-kos-felicita-r-moldova-pentru-incheierea-procesului-de-screening--urmatorul-pas-consta-in-deschiderea-primului-cluster-)

- [R. Moldova poate finaliza, până în 2028, negocierile de aderare, dar totul depinde de voința cetățenilor, declară comisara Marta Kos](https://moldova1.md/p/56474/r-moldova-poate-finaliza-pana-in-2028-negocierile-de-aderare-dar-totul-depinde-de-vointa-cetatenilor-declara-comisara-marta-kos)

- [Cristina Gherasimov: „Procesul de screening a arătat că R. Moldova este mai pregătită decât se credea pentru aderarea la UE”](https://moldova1.md/p/57826/cristina-gherasimov--procesul-de-screening-a-aratat-ca-r-moldova-este-mai-pregatita-decat-se-credea-pentru-aderarea-la-ue-)

- [R. Moldova încheie procesul de screening la Bruxelles. Ultimul capitol – legislația financiară](https://moldova1.md/p/57789/r-moldova-incheie-procesul-de-screening-la-bruxelles-ultimul-capitol--legislatia-financiara)

- [António Costa, la București: „După următoarele alegeri din R. Moldova, demarăm procedurile de preaderare la UE”](https://moldova1.md/p/56464/ant%C3%B3nio-costa-la-bucuresti--dupa-urmatoarele-alegeri-din-r-moldova-demaram-procedurile-de-preaderare-la-ue-)

- [Deschiderea negocierilor pe clustere cu R. Moldova și Ucraina // Marta Kos: Consiliul are toate elementele necesare pentru a lua o decizie](https://moldova1.md/p/49320/deschiderea-negocierilor-pe-clustere-cu-r-moldova-si-ucraina--marta-kos-consiliul-are-toate-elementele-necesare-pentru-a-lua-o-decizie)
