---
title: "Guvernul de la Moscova le cere rușilor să mai rabde încă o lună lipsa de benzină"
url: https://moldova1.md/p/58662/guvernul-de-la-moscova-le-cere-rusilor-sa-mai-rabde-inca-o-luna-lipsa-de-benzina
published: 2025-10-02T06:21:00Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Guvernul de la Moscova le cere rușilor să mai rabde încă o lună lipsa de benzină

> Problema penuriei de carburanți din Rusia nu va fi soluționată mai devreme de sfârșitul lunii octombrie 2025. Declarația a fost făcută de ministrul energiei, Serghei Țivilev, în cadrul unei întrevederi cu așa-numitul „guvernator” al Sevastopolului, numit de Moscova, Mihail Razvojaev, potrivit serviciului de presă al „administrației” din Sevastopol.

![imagine simbol](https://storage.moldova1.md/images/105f16ac-4c6a-4be8-b672-53bc9d844612.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Problema penuriei de carburanți din Rusia nu va fi soluționată mai devreme de sfârșitul lunii octombrie 2025. Declarația a fost făcută de ministrul energiei, Serghei Țivilev, în cadrul unei întrevederi cu așa-numitul „guvernator” al Sevastopolului, numit de Moscova, Mihail Razvojaev, potrivit serviciului de presă al „administrației” din Sevastopol.

*„Situația ar putea rămâne instabilă timp de o lună, dar sperăm ca până la sfârșitul lui octombrie să eliminăm complet întreruperile în aprovizionarea cu combustibil”*, a spus Țivilev. El a precizat că a preluat personal sub control problema aprovizionării cu benzină a Crimeei și a altor regiuni ucrainene ocupate de Rusia, menționează [The Moscow Times](https://www.moscowtimes.ru/2025/10/01/v-pravitelstve-predlozhili-rossiyanam-esche-mesyats-poterpet-nehvatku-benzina-a175980).

Potrivit unei surse a Kommersant, familiarizată cu balanța dintre cerere și livrări, pe piața rusă lipsește acum circa 20% din volumul lunar de consum de benzină - adică aproximativ 400 de mii de tone din cele 2 milioane. Situația a fost calificată drept „critică”. În septembrie, producția de benzină a scăzut cu 1 milion de tone după o serie de atacuri cu drone asupra rafinăriilor, în urma cărora cel puțin șase uzine și-au suspendat total sau parțial activitatea. 

Conform calculelor Reuters, în august industria petrolieră a pierdut circa 17% din capacitatea de rafinare. La sfârșitul lui septembrie erau blocate un nivel record de 38% din capacitățile de rafinare ale Rusiei - echivalentul a circa 338 de mii de tone pe zi, iar 70% dintre opriri s-au datorat atacurilor cu drone. De la începutul anului, prețurile bursiere la benzină au crescut cu 40-50%, atingând maxime istorice.

Cel mai acut, potrivit sursei citate, problema se resimte în regiunile care erau deja deficitare - Crimeea anexată și Orientul Îndepărtat. În Crimeea, din 29 septembrie au fost introduse restricții asupra vânzării cu amănuntul de benzină - nu mai mult de 30 de litri de persoană. În alte regiuni ale Rusiei au fost aplicate măsuri similare - limite de 10–20 de litri.

Pentru stabilizarea situației, guvernul a interzis exportul de benzină și motorină până la sfârșitul anului 2025. Din iulie, Rusia și-a majorat semnificativ achizițiile de benzină din Belarus - cu 36% mai mult decât anul trecut, iar în septembrie importurile au crescut cu 168% față de august. Totuși, aceste volume - 97 de mii de tone în trei luni - acoperă mai puțin de 2% din cererea internă. Autoritățile ruse au pregătit, de asemenea, un pachet de măsuri [pentru a organiza importul de benzină](https://moldova1.md/p/58646/aproape-40-din-rafinariile-rusesti-oprite-dupa-atacurile-cu-drone-moscova-pregateste-importuri-masive-de-benzina-din-china) din China și alte state asiatice.
