---
title: "Fostul șef adjunct de la SIS, acuzat că a vândut secrete KGB-ului, rămâne după gratii în România încă 30 de zile"
url: https://moldova1.md/p/58937/fostul-sef-adjunct-de-la-sis-acuzat-ca-a-vandut-secrete-kgb-ului-ramane-dupa-gratii-in-romania-inca-30-de-zile
published: 2025-10-06T05:41:19Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Justiție"
source: moldova1.md
---

# Fostul șef adjunct de la SIS, acuzat că a vândut secrete KGB-ului, rămâne după gratii în România încă 30 de zile

> Curtea de Apel București a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv față de Alexandru Bălan, fost șef adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 10 octombrie și până la 8 noiembrie 2025, inclusiv.

![](https://storage.moldova1.md/images/4026a8ef-ca7d-40ad-858c-fbed52dea3d3.jpg)

Curtea de Apel București a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv față de Alexandru Bălan, fost șef adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 10 octombrie și până la 8 noiembrie 2025, inclusiv.

Potrivit hotărârii, instanța a admis propunerea formulată de DIICOT, care instrumentează dosarul privind presupuse fapte de criminalitate informatică și terorism, în care Bălan este inculpat. Decizia nu este definitivă, iar avocatul inculpatului a depus contestație, urmând ca aceasta să fie soluționată de o instanță superioară.

Pe 3 octombrie, Curtea de Apel București a revenit asupra unei erori materiale din minuta pronunțată în 2 octombrie, corectând termenul final al prelungirii arestului preventiv de la 9 noiembrie la 8 noiembrie. Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus menționarea acestei rectificări în finalul încheierii anterioare, conform articolului 278 din Codul de procedură penală.

Prelungirea arestului preventiv s-a făcut în temeiul articolelor 234 și 236 din Codul de procedură penală, care permit extinderea duratei măsurii atunci când există indicii temeinice că libertatea inculpatului ar putea periclita buna desfășurare a anchetei sau ordinea publică, notează [EVZ.ro.](https://evz.ro/alexandru-balan-fost-adjunct-al-sis-moldova-ramane-in-arest-preventiv-inca-30-de-zile.html)

Alexandru Bălan, fost ofițer de rang înalt al SIS Moldova, a fost reținut de autoritățile române în cadrul unei anchete DIICOT care vizează infracțiuni informatice cu posibile conexiuni internaționale.

Potrivit surselor judiciare, ancheta DIICOT vizează o rețea complexă de accesări neautorizate de sisteme informatice și transferuri ilegale de date clasificate între Republica Moldova și România. Procurorii susțin că, în perioada în care a activat în conducerea SIS, Alexandru Bălan ar fi coordonat o serie de operațiuni clandestine de colectare de informații sensibile, unele dintre ele vizând infrastructura critică din România.

Anchetatorii suspectează, de asemenea, existența unor legături cu grupări informatic-criminale din spațiul est-european, prin intermediul cărora ar fi fost realizate atacuri cibernetice asupra unor instituții publice și entități financiare. Dosarul, aflat în fază incipientă, este instrumentat de Secția de combatere a infracțiunilor de terorism și criminalității informatice a DIICOT, în cooperare cu serviciile de informații române și parteneri internaționali.

**CITIȚI ȘI**:

- [Fostul vicedirector al SIS, Alexandru Bălan, plasat în arest pentru 30 de zile în România](https://moldova1.md/p/56947/fostul-vicedirector-al-sis-alexandru-balan-plasat-in-arest-pentru-30-de-zile-in-romania)

- [Fostul vicedirector al SIS, reținut în România și acuzat de colaborare cu FSB-ul belarus, urma să vorbească la Timișoara despre parcursul european al R. Moldova](https://moldova1.md/p/56811/fostul-vicedirector-al-sis-retinut-in-romania-si-acuzat-de-colaborare-cu-fsb-ul-belarus-urma-sa-vorbeasca-la-timisoara-despre-parcursul-european-al-)
