---
title: "Criză politică la Paris: premierul Sébastien Lecornu își dă demisia la doar o zi după numirea cabinetului"
url: https://moldova1.md/p/58952/criza-politica-la-paris-premierul-sébastien-lecornu-isi-da-demisia-la-doar-o-zi-dupa-numirea-cabinetului
published: 2025-10-06T08:30:39Z
language: ro
author: "Eliza Mihalache"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Criză politică la Paris: premierul Sébastien Lecornu își dă demisia la doar o zi după numirea cabinetului

> Premierul francez Sébastien Lecornu a demisionat luni dimineață, la numai 14 ore după anunțarea noului său cabinet, în urma amenințărilor venite atât din partea aliaților, cât și a opoziției, care au avertizat că vor iniția o moțiune pentru răsturnarea guvernului. Decizia sa bruscă, fără precedent în istoria recentă a Franței, a provocat tensiuni pe piețele financiare, determinând scăderea acțiunilor franceze și deprecierea euro, transmite Reuters.

![](https://storage.moldova1.md/images/f07d2f91-b7b1-43e4-b71e-be68609c5595.jpg)

Premierul francez Sébastien Lecornu a demisionat luni dimineață, la numai 14 ore după anunțarea noului său cabinet, în urma amenințărilor venite atât din partea aliaților, cât și a opoziției, care au avertizat că vor iniția o moțiune pentru răsturnarea guvernului. Decizia sa bruscă, fără precedent în istoria recentă a Franței, a provocat tensiuni pe piețele financiare, determinând scăderea acțiunilor franceze și deprecierea euro, transmite [Reuters](https://www.reuters.com/world/europe/french-socialist-leader-will-vote-against-pm-lecornu-things-stand-2025-10-06/).

Lecornu, considerat un aliat apropiat al președintelui Emmanuel Macron, a preluat funcția în urmă cu o lună, devenind al cincilea premier al Franței în ultimii doi ani. După săptămâni de consultări politice, acesta își anunțase duminică miniștrii, iar prima ședință a guvernului urma să aibă loc luni după-amiază.

Totuși, noua componență a cabinetului a stârnit critici din toate părțile – opoziția a acuzat-o de orientare prea conservatoare, iar o parte dintre susținătorii lui Macron au considerat-o prea moderată. Într-un context de parlament fragmentat, fără o majoritate stabilă, presiunea politică a devenit insuportabilă.

Palatul Élysée a confirmat luni dimineață că președintele Macron a acceptat demisia premierului:

„*Domnul Sébastien Lecornu a prezentat președintelui Republicii demisia guvernului său, iar aceasta a fost acceptată*”, a transmis administrația prezidențială.

Adunarea Națională, dominată de grupuri rivale, este blocată de luni de zile, iar criza politică s-a adâncit după ce alegerile anticipate convocate anul trecut de Macron au produs un legislativ și mai divizat.

Liderul formațiunii de extremă dreapta Jordan Bardella, președintele Rassemblement National, a cerut imediat dizolvarea Parlamentului și convocarea de alegeri anticipate:

„*Nu poate exista o revenire la stabilitate fără o întoarcere la urne și dizolvarea Adunării Naționale*”, a declarat acesta.

În urma demisiei, indicele bursier CAC 40 de la Paris a scăzut cu 1,5%, devenind cel mai slab din Europa. Acțiunile marilor bănci, precum BNP Paribas, Société Générale și Crédit Agricole, au pierdut între 4% și 5%, semnalând incertitudinea politică ce planează asupra economiei franceze.

**CITIȚI ȘI**: 

- [Macron l-a numit pe Sébastien Lecornu prim-ministru al Franței, după demisia lui Francois Bayrou](https://moldova1.md/p/56875)

- [Franța, paralizată de greve și proteste masive împotriva austerității](https://moldova1.md/p/57576)
