---
title: "Femeie stropită cu benzină și incendiată la Căușeni. Soțul victimei, acuzat de violență în familie"
url: https://moldova1.md/p/59104/femeie-stropita-cu-benzina-si-incendiata-la-causeni-sotul-victimei-acuzat-de-violenta-in-familie
published: 2025-10-08T06:00:57Z
language: ro
author: "Eliza Mihalache"
section: "Justiție"
source: moldova1.md
---

# Femeie stropită cu benzină și incendiată la Căușeni. Soțul victimei, acuzat de violență în familie

> Un tânăr de 30 de ani din raionul Căușeni va compărea în fața instanței, fiind acuzat de violență în familie, după ce și-ar fi incendiat soția în urma unui conflict. Procuratura din Căușeni anunță că a finalizat urmărirea penală și a transmis dosarul în judecată.

![imagine-simbol](https://storage.moldova1.md/images/2a66c45a-66ee-442d-80f1-203fc66364c0.jpg)

*Sursa: imagine-simbol*

Un tânăr de 30 de ani din raionul Căușeni va compărea în fața instanței, fiind acuzat de violență în familie, după ce și-ar fi incendiat soția în urma unui conflict. Procuratura din Căușeni anunță că a finalizat urmărirea penală și a transmis dosarul în judecată.

Cazul a avut loc la 21 iunie curent, când, în timpul unui conflict, bărbatul ar fi luat o sticlă cu benzină, ar fi stropit victima și ulterior ar fi incendiat-o.

Conform raportului de expertiză judiciară, femeia a suferit arsuri și alte leziuni corporale, calificate de specialiști drept vătămări corporale medii.

Inculpatul și-a recunoscut parțial vina, declarând că incendierea ar fi avut loc „*din neatenție*”.

Pentru faptele comise, bărbatul riscă o pedeapsă cu muncă neremunerată în folosul comunității de până la 240 de ore sau până la șase ani de închisoare.
