---
title: "Administratorii unei rețele de restaurante, amendați cu peste 800 de mii de lei: au virat la buget și TVA-ul restant de 1.4 milioane de lei"
url: https://moldova1.md/p/59209/administratorii-unei-retele-de-restaurante-amendati-cu-peste-800-de-mii-de-lei-au-virat-la-buget-si-tva-ul-restant-de-1-4-milioane-de-lei
published: 2025-10-09T08:21:32Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Administratorii unei rețele de restaurante, amendați cu peste 800 de mii de lei: au virat la buget și TVA-ul restant de 1.4 milioane de lei

> Trei administratori ai unei rețele cu zeci de restaurante în întreaga țară au fost amendați cu peste 800.000 de lei pentru ascunderea veniturilor și neplata TVA-ului. Aceștia au virat în bugetul de stat suma restantă de 1.4 milioane de lei, reprezentând TVA-ul neachitat.

![](https://storage.moldova1.md/images/6fd7cfc0-b9f0-4e4b-8540-8553578f8f6b.jpg)

Trei administratori ai unei rețele cu zeci de restaurante în întreaga țară au fost amendați cu peste 800.000 de lei pentru ascunderea veniturilor și neplata TVA-ului. Aceștia au virat în bugetul de stat suma restantă de 1.4 milioane de lei, reprezentând TVA-ul neachitat.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cei trei administratori au încercat să evite plata TVA-ului aferent perioadei decembrie 2023-iunie 2024. În urma perchezițiilor desfășurate în vara anului trecut, autoritățile au identificat peste 18 milioane de lei neraportați în evidența contabilă a companiei.

Ancheta a stabilit că valoarea TVA-ului neachitat se ridică la 1.4 milioane de lei, sumă pe care administratorii au fost obligați să o transfere la bugetul de stat.

*„Deși cei trei administratori și compania și-au recunoscut vina și au îndeplinit obligațiile fiscale pentru evaziunea comisă, conform legii, procurorii au transmis dosarul spre examinare Judecătoriei Chișinău. Instanța a emis o sentință de condamnare”*, se arată într-un comunicat de presă emis de PCCOCS.

Astfel, fiecare dintre cei trei administratori a fost amendat cu peste 166.000 de lei, iar compania a primit o amendă în valoare de peste 300.000 de lei.

Potrivit unei decizii publicate pe portalul instanțelor de judecată, din 26 septembrie 2025, compania care a ascuns venituri de circa 18 milioane de lei pentru a evita plata impozitelor administrează rețelele de restaurante „Andy’s Pizza” și „La Plăcinte”.
