---
title: "Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție are trei adjuncți: CSP a aprobat numirile"
url: https://moldova1.md/p/60350/procurorul-sef-al-procuraturii-anticoruptie-are-trei-adjuncti-csp-a-aprobat-numirile
published: 2025-10-24T07:51:34Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție are trei adjuncți: CSP a aprobat numirile

> Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat numirea a trei procurori în funcția de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție (PA). Funcțiile au revenit procurorilor Victor Muntean, Ina Frunză-Bargan și Ion Pripa, propuși de procurorul-șef al PA, Marcel Dumbravan.

![](https://storage.moldova1.md/images/87b702f0-4ffc-4a17-a885-9993dc495681.jpg)

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat numirea a trei procurori în funcția de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție (PA). Funcțiile au revenit procurorilor Victor Muntean, Ina Frunză-Bargan și Ion Pripa, propuși de procurorul-șef al PA, Marcel Dumbravan.

Adjuncții procurorului-șef sunt numiți fără concurs. În ședința CSP din 24 octombrie, Marcel Dumbravan a subliniat că, la selectarea candidaturilor, a ținut cont de *„experiența profesională, spiritul de echipă și capacitățile organizatorice la planificarea și desfășurarea acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație”*.

Ion Pripa va fi responsabil de activitatea managerială a Direcției judiciare și analitică din cadrul Procuraturii Anticorupție. Ina Frunză-Bargan va gestiona activitatea managerială a Direcției nr. 1 de urmărire penală PA, iar Victor Muntean va fi responsabil de activitatea managerială a Direcției nr. 2 de urmărire penală PA.

**Cine sunt noii procurori-șefi adjuncți ai Procuraturii Anticorupție:**

***

**Ion Pripa** are o vechime în funcția de procuror de peste 19 ani. A fost numit procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție, Serviciul Nord, în aprilie 2008. Anterior, în perioada anilor 2005-2006, a deținut funcția de procuror interimar în Procuratura raionului Drochia, iar în perioada anilor 2006-2008, a deținut funcția de procuror în Procuratura raionului Drochia.

Pripa a exercitat și atribuțiile de procuror delegat în cadrul Procuraturii Generale, pentru misiuni speciale. În ianuarie 2019, cu prilejul aniversării a XXVII-a de la formarea Procuraturii, a fost distins cu Insigna „Eminent al Procuraturii”. 

Numele său a fost menționat în contextul deciziilor privind recunoașterea unui alt procuror în calitate de bănuit într-un dosar de divulgare a datelor urmăririi penale. Este vorba despre ordonanța emisă în martie 2024, în privința Victoriei Furtună, ulterior demisă din organele procuraturii.

***

**Ina Frunză-Bargan** are o experiență în organele procuraturii de peste 20 de ani. A activat în calitate de procuror în cadrul Procuraturii Generale și Procuraturii Anticorupție. 

În urma atestării din februarie 2015, i s-a conferit gradul de consilier juridic de rangul al III-lea. În ianuarie 2018, a fost distinsă cu Insigna „Eminent al Procuraturii”, iar în ianuarie 2025, cu prilejul aniversării a XXXIII-a de la formarea Procuraturii Republicii Moldova, i-a fost conferită Medalia „Pentru serviciu impecabil”.

În decembrie 2021, Consiliul Superior al Procurorilor a desemnat-o procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție pentru examinarea acțiunilor pretins ilegale ale procurorului general interimar de atunci, Dumitru Robu.

***

**Victor Muntean** are o vechime în funcția de procuror de peste 22 de ani. A fost numit procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție prin ordinul procurorului general din 5 iulie 2007. A fost distins cu Medalia „Pentru serviciu impecabil”, Clasa II, cu prilejul aniversării a XXVIII-a a Zilei Independenței, la 27 august 2019. 

Din noiembrie 2024, exercită interimatul funcției de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii Anticorupție. Anterior, a fost anchetator interimar și procuror în Procuratura Militară a municipiului Bălți, precum și procuror în Procuratura Militară a municipiului Chișinău.
