---
title: "Lionel Messi continuă să strălucească și în play-off-ul ligii profesioniste nord-americane de fotbal"
url: https://moldova1.md/p/60443/lionel-messi-continua-sa-straluceasca-si-in-play-off-ul-ligii-profesioniste-nord-americane-de-fotbal
published: 2025-10-25T11:36:34Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Lionel Messi continuă să strălucească și în play-off-ul ligii profesioniste nord-americane de fotbal

> Lionel Messi nu se dezminte. Superstarul echipei Inter Miami, cel mai bun marcator al sezonului regulat din Major League Soccer, a înscris 2 goluri în meciul cu Nashville Soccer Club din prima manșă a optimilor de finală ale ligii profesioniste nord-americane de fotbal. Inter Miami a câștigat partida cu 3-1.

![IMAGN IMAGES/Reuters Connect](https://storage.moldova1.md/images/37852eb3-d429-4faa-adbb-0280a99c6081.jpg)

*Sursa: IMAGN IMAGES/Reuters Connect*

Lionel Messi nu se dezminte. Superstarul echipei Inter Miami, cel mai bun marcator al sezonului regulat din Major League Soccer, a înscris 2 goluri în meciul cu Nashville Soccer Club din prima manșă a optimilor de finală ale ligii profesioniste nord-americane de fotbal. Inter Miami a câștigat partida cu 3-1.

Starul argentinian a marcat mai întâi în minutul 19, din pasa unui alt jucător cu renume, Luis Suarez. În repriza secundă, mai exact în minutul 62, Messi a participat la combinația care a dus la golul de 2-0, înscris de Tadeo Allende. Iar în prelungiri, Messi a profitat de gafa portarului advers și a trimis încă o dată balonul în plasă. 

Nashville a marcat golul de onoare prin Hany Mukhtar,  din lovitură liberă. 

A doua manșă se va disputa la Nashville pe 2 noiembrie. Dacă se va impune, Inter Miami se va califica în sferturile de finală. Dacă, însă, va câștiga echipa gazdă, ulterior se va disputa un al 3-lea meci, decisiv.
