---
title: "Cutremur cu magnitudinea 6,1 în vestul Turciei: Cel puțin 26 de replici în decurs de o oră  "
url: https://moldova1.md/p/60617/cutremur-cu-magnitudinea-6-1-in-vestul-turciei-cel-putin-26-de-replici-in-decurs-de-o-ora
published: 2025-10-28T07:27:41Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Cutremur cu magnitudinea 6,1 în vestul Turciei: Cel puțin 26 de replici în decurs de o oră  

> Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a avut loc luni-sear-, 27 octombrie, în orașul Sindirgi, situat în provincia Balîkeșir, din vestul Turciei, a anunțat agenția turcă pentru gestionarea dezastrelor AFAD. Autoritățile nu au raportat victime.

[Video: https://trm.blob.core.windows.net/photos/b4e09b21-c30c-4c3e-a259-2af9da33c8f7.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2025/10/28/uric.mp4/playlist.m3u8)

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 a avut loc luni-sear-, 27 octombrie, în orașul Sindirgi, situat în provincia Balîkeșir, din vestul Turciei, a anunțat agenția turcă pentru gestionarea dezastrelor AFAD. Autoritățile nu au raportat victime.

Cutremurul, care s-a produs la ora locală 22:48 (21:48, ora R. Moldova), a fost resimțit și în multe alte orașe din vestul țării, printre care Istanbul și Izmir, și a fost urmat de 26 de replici în interval de o oră, potrivit AFP și Anadolu, preluate de News.ro.

Imaginile camerelor de supraveghere au surprins panica locuitorilor, care au ieșit în stradă și în parcuri, lustre care se clatină, apa dintr-o piscină care se împrăștie și se revarsă și produse care se clatină pe rafturi.

> 🚨 BREAKING: EARTHQUAKE HITS TURKEY A strong 6.1-magnitude earthquake struck western Turkey. Tremors were felt in Izmir, Istanbul, Bursa, and nearby regions. Reports indicate noticeable shaking and localized damage. pic.twitter.com/j2GPB1lIvh &mdash; NEXTA (@nexta_tv) October 27, 2025

Imagini cu cel puțin un imobil distrus și alte clădiri avariate în Sindirgi au fost difuzate de agenția privată turcă DHA.

> 🚨BREAKING: Some buildings collapsed and electricity was cut off in the earthquake that occurred in Sındırgı district of Balıkesir, Turkey. pic.twitter.com/0a1VoJE8ka &mdash; World Source News (@Worldsource24) October 27, 2025

Autoritățile din provincia Balîkesir, unde a fost epicentrul cutremurului, au decis ca școlile să fie închise marți, iar femeile însărcinate și persoanele cu dizabilități din instituțiile publice să rămână acasă o zi, în concediu administrativ.

În august, în același oraș, a avut loc un cutremur de aceeași magnitudine, amintește digi24.ro. O persoană a murit și 29 au fost rănite atunci. Turcia este traversată de mai multe falii care au provocat numeroase tragedii în trecut. 

Sud-estul țării a fost lovit de un cutremur violent în februarie 2023, care a provocat cel puțin 53.000 de decese și a devastat Antakya, fosta Antiohia.

![Reuters](https://storage.moldova1.md/images/baccf1b0-4133-4d97-b788-ff71b5ba6a12.jpg)

*Sursa: Reuters*

> 🇹🇷In Turkey, a strong earthquake with a magnitude of 6.1. There is destruction, the number of victims is being clarified. Residents of several regions of the country felt strong tremors. pic.twitter.com/RycWzbmmoV &mdash; MAKS 25 🇺🇦👀 (@Maks_NAFO_FELLA) October 27, 2025
