---
title: "Hagi, gol fabulos în campionatul Turciei"
url: https://moldova1.md/p/61545/hagi-gol-fabulos-in-campionatul-turciei
published: 2025-11-08T18:48:18Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Hagi, gol fabulos în campionatul Turciei

> Internaționalul român Ianis Hagi a marcat un gol fabulos în campionatul de fotbal al Turciei. Acesta a înscris pentru formația Alanyaspor în meciul din deplasare cu Trabzonspor, încheiat cu scor egal, 1-1.

![](https://storage.moldova1.md/images/160ac523-97fc-431a-ac62-e837fa7d453f.jpg)

Internaționalul român Ianis Hagi a marcat un gol fabulos în campionatul de fotbal al Turciei. Acesta a înscris pentru formația Alanyaspor în meciul din deplasare cu Trabzonspor, încheiat cu scor egal, 1-1.

Paul Onuachu a deschis scorul pentru gazde în minutul 15, iar răspunsul oaspeților a venit în minutul 73 de la fiul legendarului Gheorghe Hagi. Ianis a șutat de la 25 de metri, iar portarul advers a fost pur și simplu spectator. 

Este al doilea gol a lui Ianis Hagi în tricoul clubului Alanyaspor. Pentru mijlocașul de 27 de ani urmează 2 meciuri extrem de importante la echipa națională a României. Pe 15 noiembrie, "tricolorii" vor juca în deplasare cu Bosnia și Herțegovina, iar pe 18 noiembrie - acasă cu San Marino, având nevoie de victorii în ambele partide pentru a avea șanse la calificarea la Campionatul Mondial din 2026.
