---
title: "CSE a decis: Furnizorii de energie electrică vor depune la ANRE cererea de revizuire a tarifului la energia electrică"
url: https://moldova1.md/p/619/cse-a-decis-furnizorii-de-energie-electrica-vor-depune-la-anre-cererea-de-revizuire-a-tarifului-la-energia-electrica
published: 2022-12-05T20:09:33Z
language: ro
author: "Viorica Rusica"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# CSE a decis: Furnizorii de energie electrică vor depune la ANRE cererea de revizuire a tarifului la energia electrică

> Furnizorii de energie electrică „Premier Energy” SRL și SA „Furnizarea Energiei Electrice Nord” vor înainta către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, cererea de ajustare a prețurilor la energia electrică. Decizia a fost luată, luni, 5 decembrie, de către Comisia pentru Situații Excepționale.

Furnizorii de energie electrică „Premier Energy” SRL și SA „Furnizarea Energiei Electrice Nord” vor înainta către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, cererea de ajustare a prețurilor la energia electrică. Decizia a fost luată, luni, 5 decembrie, de către Comisia pentru Situații Excepționale.

![](https://storage.moldova1.md/images/f5f11b45-6031-4fac-a8c1-9f8d083e0c81.jpg)

Potrivit hotărârii, ANRE, va examina și va aproba, în termen de 3 zile lucrătoare, prețurile reglementate pentru furnizarea energiei electrice pentru cei doi furnizori. 

Amintim că „Energocom” [a încheiat cu centrala de la Cuciurgan ](https://moldova1.md/p/513/chisinaul-va-procura-din-nou-energie-electrica-din-stanga-nistrului)un contract de furnizare a energiei electrice în luna decembrie la prețul de 73 de dolari SUA/MWh. 

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, [Andrei Spînu a declarat](https://moldova1.md/p/570/comisia-pentru-situatii-exceptionale-va-dispune-astazi-revizuirea-tarifului-la-energia-electrica) în cadrul unei conferințe de presă că energia electrică s-ar putea ieftini cu 25% și va costa în jur de 4 lei, comparativ cu aproape 6 lei cât costă în prezent, după ultima decizie a ANRE.
