---
title: "Dramatism la cote maxime în Cupa Davis"
url: https://moldova1.md/p/62524/dramatism-la-cote-maxime-in-cupa-davis
published: 2025-11-21T10:12:44Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Dramatism la cote maxime în Cupa Davis

> Echipa națională de tenis masculin a Germaniei a învins reprezentativa Argentinei cu 2-1 și s-a calificat în semifinalele Cupei Davis. În partida decisivă, nemții au salvat 3 mingi de meci.

![Reuters](https://storage.moldova1.md/images/782dbc70-f76a-438c-b2c3-4c6417a8c817.jpg)

*Sursa: Reuters*

Echipa națională de tenis masculin a Germaniei a învins reprezentativa Argentinei cu 2-1 și s-a calificat în semifinalele Cupei Davis. În partida decisivă, nemții au salvat 3 mingi de meci.

Argentina a început cu dreptul confruntarea, iar Martin Etcheverry l-a învins pe Jan-Lennard Struff într-o luptă încinsă, scor 7-6, 7-6. Apoi Alexander Zverev a dispus de Francisco Cerundolo cu 6-4, 7-6. Scorul la general a devenit egal, 1-1. Astfel, totul s-a decis în partida de dublu, și ea una echilibrată. Argentinienii Andres Molteni și Horacio Zeballos au câștigat primul set cu 6-4, iar nemții Kevin Krawietz și Tim Puetz s-au impus în al doilea cu același scor. În al 3-lea set a fost adevărată nebunie: duetul german a ratat 4 mingi de meci, sud-americanii au ratat și ei 3 mingi de meci, iar într-un final Krawietz și Puetz au triumfat, scor 12-10. 

*"E plăcut să joc într-o asemenea partidă. Este ușor să vorbesc acum, după victorie, dar a fost într-adevăr o partidă superbă din Cupa Davis, cu atmosferă grozavă. Puteam să și pierdem, dar sunt fericit că am câștigat."* a afirmat Tim Puetz. 

Germania va juca în semifinale cu Spania. Ibericii s-au impus în sferturile de finală cu 2-1, în fața Cehiei.
