---
title: "Adunarea Populară a luat act de demisia lui Dmitri Constantinov: „Pleacă rușinos – și-a schimbat chipiul galben pe unul roșu”"
url: https://moldova1.md/p/62999/adunarea-populara-a-luat-act-de-demisia-lui-dmitri-constantinov--pleaca-rusinos--si-a-schimbat-chipiul-galben-pe-unul-rosu-
published: 2025-11-27T11:52:52Z
language: ro
author: "Elena Munteanu"
section: "Regional"
source: moldova1.md
---

# Adunarea Populară a luat act de demisia lui Dmitri Constantinov: „Pleacă rușinos – și-a schimbat chipiul galben pe unul roșu”

> Deputații din Găgăuzia au luat act de demisia lui Dmitri Constantinov din funcția de președinte al Adunării Populare. Interimatul va fi asigurat de vicepreședintele Nicolai Ormanji.

![](https://storage.moldova1.md/images/ee61ae04-347a-4a7a-b4ef-182d1897d7e4.jpg)

Deputații din Găgăuzia au luat act de demisia lui Dmitri Constantinov din funcția de președinte al Adunării Populare. Interimatul va fi asigurat de vicepreședintele Nicolai Ormanji.

![](https://storage.moldova1.md/images/9d37b019-324b-4084-8030-1da40bcc97ed.jpg)

Dmitri Constantinov și-a justificat renunțarea la funcție prin motive personale.

*„Am decis să mă ocup de sănătate”*, a declarat acesta în ședința din 27 noiembrie, reiterând ceea ce afirmase cu două săptămâni în urmă, când și-a anunțat demisia.

Evidențiind necesitatea depășirii blocajului din regiune – blocaj de care, de altfel, este acuzat de alți parlamentari ai Adunării Populare – Constantinov a spus că a decis *„să mute la o parte linia roșie”* pentru restabilirea contactelor dintre conducerea țării și factorii de decizie din regiune.

Cu 20 de voturi „pentru”, Adunarea Populară a luat act de demisie, nu însă fără a lansa critici la adresa lui Constantinov. 

Deputații l-au acuzat că se retrage într-un moment tensionat pe care chiar el l-ar fi provocat, inclusiv prin desființarea Comisiei Electorale a Găgăuziei, tergiversând astfel organizarea alegerilor.

Lui Constantinov i s-a reproșat și faptul că ar fi acționat sub influența conjuncturii politice, punându-și interesele personale și cele de afaceri mai presus de interesele cetățenilor.

*„Pleacă rușinos – și-a schimbat chipiul galben pe unul roșu”*, a spus unul dintre parlamentari. Altul l-a contrazis, afirmând că, de fapt, *„a dus-o de mână pe bașcana Evghenia Guțul (aliata fugarului condamnat Șor - n.r.) la Penitenciarul nr. 13”*.
***
Dmitri Constantinov a deținut funcția de președinte al Adunării Populare a Găgăuziei în două mandate: noiembrie 2012 – ianuarie 2017 și februarie 2022 – noiembrie 2025.

Competențele actualei componențe a Adunării Populare au expirat, alegerile fiind stabilite pentru 22 martie 2026.

**CITIȚI ȘI:**

- [Adunarea Populară a Găgăuziei a aprobat data alegerilor: 22 martie 2026](https://moldova1.md/p/62990/adunarea-populara-a-gagauziei-a-aprobat-data-alegerilor-22-martie-2026)
