---
title: "O victorie ca o gură de aer pentru FC Liverpool"
url: https://moldova1.md/p/63975/o-victorie-ca-o-gura-de-aer-pentru-fc-liverpool
published: 2025-12-09T23:58:07Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# O victorie ca o gură de aer pentru FC Liverpool

> O victorie ca o gură de aer pentru FC Liverpool, în Liga Campionilor. „Cormoranii” au învins în deplasare pe Internazionale Milano cu 1-0. Totodată, FC Barcelona, Bayern Munchen și Atletico Madrid și-au câștigat meciurile, iar Chelsea Londra a înregistrat o înfrângere.

![Reuters](https://storage.moldova1.md/images/9c4dbaf6-bdef-49f8-ba65-349ffddbf1e0.jpg)

*Sursa: Reuters*

O victorie ca o gură de aer pentru FC Liverpool, în Liga Campionilor. „Cormoranii” au învins în deplasare pe Internazionale Milano cu 1-0. Totodată, FC Barcelona, Bayern Munchen și Atletico Madrid și-au câștigat meciurile, iar Chelsea Londra a înregistrat o înfrângere.

A fost un joc tacticizat pe stadionul „Giuseppe Meazza”, iar ocaziile cu adevărat mari au fost puține. FC Liverpool a înscris prin Ibrahima Konate, după un corner, însă golul a fost anulat pe motiv de henț comis de Hugo Ekitike. În minutul 84, fundașul lui Inter, Alessandro Bastoni, l-a faultat în careu pe Florian Wirtz, iar arbitrul a dictat penalty. Dominik Szoboszlai a transformat lovitura de la 11 metri și le-a adus victoria „cormoranilor”. 

Într-un alt meci, FC Barcelona a învins pe Eintracht Frankfurt cu 2-1 pe Camp Nou. Ansgar Knauff a marcat pentru nemți în prima repriză, însă gruparea blau-grana a avut un erou neașteptat. În repriza secundă, fundașul francez Jules Kounde a înscris 2 goluri în 3 minute. 

Bayern Munchen a dispus de Sporting Lisabona acasă cu scorul de 3-1. Bavarezii au fost conduși, însă golurile lui Serge Gnabry, Lennart Karl și Jonathan Tah i-au ajutat să câștige meciul. 

Atletico Madrid a învins în deplasare gruparea olandeză PSV Eindhoven cu 3-2. Julian Alvarez, David Hancko și Alexander Sorloth au înscris golurile formației spaniole. 

Chelsea Londra a pierdut meciul de pe terenul echipei Atalanta Bergamo cu 1-2. Charles De Ketelaere a dat lovitura de grație în minutul 83. 

În alte partide din Liga Campionilor, Tottenham Hotspur a învins-o pe Slavia Praga cu 3-0, Olympique Marseille a dispus de Royal Union Saint-Gilloise cu 3-2, AS Monaco s-a impus în fața lui Galatasaray Istanbul cu 1-0, iar Olympiacos Pireu a învins cu același scor pe Kairat Almatî.
