---
title: "Alice Robinson a scris istorie la slalom super-gigant la Sankt Moritz"
url: https://moldova1.md/p/64331/alice-robinson-a-scris-istorie-la-slalom-super-gigant-la-sankt-moritz
published: 2025-12-14T16:00:00Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Alice Robinson a scris istorie la slalom super-gigant la Sankt Moritz

> Alice Robinson a devenit prima sportivă din Noua Zeelandă care câștigă o etapă de slalom super-gigant din cadrul Cupei Mondiale de schi alpin. Ea a triumfat la Sankt Moritz, în Elveția.

![Reuters](https://storage.moldova1.md/images/f1404707-8441-4cb3-9081-6abae4e1c30b.jpg)

*Sursa: Reuters*

Alice Robinson a devenit prima sportivă din Noua Zeelandă care câștigă o etapă de slalom super-gigant din cadrul Cupei Mondiale de schi alpin. Ea a triumfat la Sankt Moritz, în Elveția.

Robinson a înregistrat timpul de un minut, 14 secunde și 84 de sutimi. Ea a devansat-o pe franceza Romane Miradoli cu doar 8 sutimi de secundă, iar pe italianca Sofia Goggia - cu 19 sutimi de secundă. 

Americanca Lindsey Vonn, ajunsă la 41 de ani, s-a clasat pe locul 4. 

Lider al ierarhiei Cupei Mondiale este o altă sportivă din Statele Unite ale Americii, Mikaela Shiffrin, cu 458 de puncte. Alice Robinson are 394 de puncte, iar albaneza Lara Colturi - 302. 

Toate sunt așteptate la Jocurile Olimpice de iarnă din Milano și Cortina d'Ampezzo. Acestea se vor desfășura în perioada 6-22 februarie și vor fi transmise în direct și în exclusivitate la postul național de televiziune Moldova 1.
