---
title: "Bunuri confiscate, scoase la vânzare de fisc: porți automate, aspiratoare și ceasuri smart, în lista mărfurilor"
url: https://moldova1.md/p/64366/bunuri-confiscate-scoase-la-vanzare-de-fisc-porti-automate-aspiratoare-si-ceasuri-smart-in-lista-marfurilor
published: 2025-12-15T08:52:14Z
language: ro
author: "Ana Cebotari"
section: "Economic"
source: moldova1.md
---

# Bunuri confiscate, scoase la vânzare de fisc: porți automate, aspiratoare și ceasuri smart, în lista mărfurilor

> Serviciul Fiscal de Stat (SFS) scoate la vânzare 10 loturi de bunuri confiscate. Printre acestea se regăsesc seturi de deschidere automată pentru porți, ventilatoare portabile, nivelatoare cu laser, aspiratoare compacte, mașini de tuns, precum și o mașină de cusut funcțională.

![](https://storage.moldova1.md/images/402e4178-311f-447b-bfac-1049d46c6378.jpg)

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) scoate la vânzare 10 loturi de bunuri confiscate. Printre acestea se regăsesc seturi de deschidere automată pentru porți, ventilatoare portabile, nivelatoare cu laser, aspiratoare compacte, mașini de tuns, precum și o mașină de cusut funcțională.

Concursul de comercializare este programat pentru ziua de miercuri, 17 decembrie.

Printre [bunurile](https://sfs.md/ro/bunuri-confiscate) scoase la mezat se numără anvelope auto noi, la prețul de 2.900 de lei bucata, ceasuri electronice de tip smart, evaluate la 5.100 de lei, tăietoare de legume în valoare de 1.600 de lei, precum și alte produse. 

Valoarea totală a bunurilor depășește jumătate de milion de lei.

Potrivit SFS, la concurs pot participa agenți economici înregistrați în Republica Moldova, care dispun de rețea comercială, unități de producere sau spații de depozitare. 

Doritorii au dreptul să examineze bunurile expuse, în baza unei [cereri](https://sfs.md/ro/stiri/sfs-anunta-concurs-de-comercializare-a-bunurilor-confiscate-pentru-data-de-17-decembrie-2025?fbclid=IwY2xjawOsncJleHRuA2FlbQIxMABicmlkETFiZmZPOXloUzZnMGRaUXhWc3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHp1Nn-lX4-lTYrb2sWlr-3D0L_E2ddmUhNkcSc_K2bo2iIfsJYYsmH4ImJy7_aem_dI98uzeBoaYo7GqfAxlFKA)
depuse la cancelaria Serviciului Fiscal de Stat.

![](https://storage.moldova1.md/images/00452ff7-f475-4690-9710-12a2d365d3d1.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/9500f058-218f-4173-8532-e076c50db13d.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/f58db27d-433e-42d8-8084-9aba16a3a0cc.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/13949919-bea7-4afc-b252-a7ee06343cb5.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/a141b034-476d-466e-aa57-aa8d59bfc5d9.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/1bb17b98-1745-4042-8a27-3a0aed374597.jpg)

SFS reamintește că are atribuții de evidență, evaluare și valorificare a bunurilor confiscate, a bunurilor fără stăpân, a bunurilor sechestrate perisabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte, a bunurilor trecute în proprietatea statului prin drept de succesiune, precum și a comorilor.

Anunțurile privind bunurile confiscate, inclusiv denumirea, caracteristicile, cantitățile, prețurile și fotografiile acestora, pot fi consultate pe pagina *„Bunuri confiscate*” de pe site-ul oficial al Serviciului Fiscal de Stat.

**CITIȚI ȘI:**

- [Plăți și declarații vamale la final de an: ce trebuie să știți până pe 31 decembrie](https://radiomoldova.md/p/65647/plati-si-declaratii-vamale-la-final-de-an-ce-trebuie-sa-stiti-pana-pe-31-decembrie)

- [Statul scoate la licitație 31 de bunuri: terenul de 11 milioane din Zagarancea, din nou de vânzare](https://moldova1.md/p/63231/statul-scoate-la-licitatie-31-de-bunuri-terenul-de-11-milioane-din-zagarancea-din-nou-de-vanzare)

- [Investiții de 1.2 trilioane de euro în rețele energetice europene până în 2040: ce impact are noua strategie UE asupra R. Moldova](https://radiomoldova.md/p/65406/investitii-de-1-2-trilioane-de-euro-in-retele-energetice-europene-pana-in-2040-ce-impact-are-noua-strategie-ue-asupra-r-moldova)
