---
title: "Ousmane Dembele, cel mai bun fotbalist din lume"
url: https://moldova1.md/p/64542/ousmane-dembele-cel-mai-bun-fotbalist-din-lume
published: 2025-12-16T20:11:54Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Ousmane Dembele, cel mai bun fotbalist din lume

> Ousmane Dembele a fost desemnat de FIFA cel mai bun fotbalist din lume în 2025. Starul lui Paris Saint-Germain și al echipei naționale a Franței a obținut trofeul The Best la gala din Doha, în Qatar.

![](https://storage.moldova1.md/images/d2be7ebb-3061-43f4-aa7b-7897ec45031d.jpg)

Ousmane Dembele a fost desemnat de FIFA cel mai bun fotbalist din lume în 2025. Starul lui Paris Saint-Germain și al echipei naționale a Franței a obținut trofeul The Best la gala din Doha, în Qatar.

*„Vreau să mulțumesc tuturor coechipierilor, a fost un an fantastic pentru mine, pe plan individual, dar și pentru toată echipa. Îi mulțumesc familiei mele care mă susține mereu, clubului Paris Saint-Germain, antrenorului, staff-ului și tuturor persoanelor care lucrează la acest club.”* a spus Dembele. 

Ousmane Dembele avea deja Balonul de Aur în palmares, iar acum a luat și premiul FIFA The Best, după un sezon 2024/2025 superb. El a marcat 35 de goluri și a dat 16 pase de gol în toate competițiile cu PSG, a câștigat Liga Campionilor, campionatul Franței, Cupa și Supercupa Franței. Dembele i-a devansat pe compatriotul său Kylian Mbappe și pe spaniolul Lamine Yamal. 

Cel mai bun portar din 2025, în versiunea FIFA, este italianul Gianluigi Donnarumma, care în sezonul precedent a jucat, și el, la Paris Saint-Germain. Premiul „The Best” pentru cel mai bun antrenor a plecat tot la clubul parizian, mai exact la tehnicianul spaniol Luis Enrique. 

Forul fotbalistic mondial și-a desemnat laureații și în fotbalul feminin. Atît Aitana Bonmati de la FC Barcelona, cît și naționala feminină a Spaniei au cucerit trofeul pentru al 3-lea an la rând. 

*„Sunt recunoscătoare pentru acest trofeu. Votează jucători, antrenori și amatorii fotbalului... Deci, tuturor le mulțumesc pentru apreciere.”* a afirmat Bonmati. 

Cea mai bună antrenoare a fost desemnată olandeza Sarina Wiegman. În acest an, selecționera reprezentativei Angliei a ajutat-o pe aceasta să câștige Campionatul European.
