---
title: "Premierul Munteanu explică de ce nu s-a întâlnit cu conducerea Găgăuziei: „Primarii sunt baza tuturor proiectelor noastre”"
url: https://moldova1.md/p/64703/premierul-munteanu-explica-de-ce-nu-s-a-intalnit-cu-conducerea-gagauziei--primarii-sunt-baza-tuturor-proiectelor-noastre-
published: 2025-12-18T16:13:59Z
language: ro
author: "Doina Bejenaru"
section: "Politic"
source: moldova1.md
---

# Premierul Munteanu explică de ce nu s-a întâlnit cu conducerea Găgăuziei: „Primarii sunt baza tuturor proiectelor noastre”

> Scopul deplasării premierului Alexandru Munteanu în Găgăuzia a fost să-și respecte o promisiune personală și să valorifice la maximum timpul pentru întâlniri concrete, cu impact real în comunități. Astfel a explicat șeful Guvernului de ce nu s-a întâlnit, în prima sa vizită efectuată la Comrat în calitate de premier, cu reprezentanții conducerii autonomiei găgăuze.

![](https://storage.moldova1.md/images/a34da397-ad2d-41e3-ad33-f5abee96aaa8.jpg)

Scopul deplasării premierului Alexandru Munteanu în Găgăuzia a fost să-și respecte o promisiune personală și să valorifice la maximum timpul pentru întâlniri concrete, cu impact real în comunități. Astfel a explicat șeful Guvernului de ce nu s-a întâlnit, în prima sa vizită efectuată la Comrat în calitate de premier, cu reprezentanții conducerii autonomiei găgăuze.

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a descris prima sa vizită de lucru în UTA Găgăuzia, efectuată pe 18 decembrie, drept *„o zi plină și rodnică”*, axată pe dialog direct cu primarii, antreprenorii și copiii din regiune. 

*„Totul a pornit de la o invitație personală a primarului din Ceadâr-Lunga. Ne-am întâlnit anterior și m-a invitat încă din noiembrie, dar atunci nu am reușit să ajung. A rămas un sentiment de vină față de el, iar eu îmi respect promisiunile. De aceea, am venit”*, a declarat Alexandru Munteanu, întrebat de Radio Moldova Comrat de ce nu s-a întâlnit cu autoritățile Găgăuziei.

Premierul a precizat că, în contextul unei agende încărcate, a ales să acorde prioritate întâlnirilor cu primarii, pe care îi consideră parteneri-cheie în implementarea proiectelor guvernamentale.

*„Primarii sunt baza. Fără colaborarea cu autoritățile locale, nu am fi reușit nimic. Avem deja proiecte bune împreună și am convenit să continuăm această muncă”*, a spus șeful Guvernului.

![](https://storage.moldova1.md/images/fd170e2a-0f2e-49d2-95d3-d1fa109eae31.jpg)

În cadrul vizitei, Alexandru Munteanu a inspectat lucrările de construcție ale Platformei Industriale Multifuncționale din Ceadâr-Lunga – unul dintre cele mai mari proiecte economice ale regiunii. 

Platforma, cu o suprafață de 5.200 de metri pătrați, urmează să creeze între 500 și 1.000 de locuri de muncă și este finanțată din fonduri guvernamentale, regionale și locale, valoarea totală a investițiilor depășind 36 de milioane de lei.

Proiectul ar urma să fie finalizat în primăvara anului 2026. 

*„Este un exemplu clar de cooperare eficientă între autoritățile centrale, regionale și locale. Această platformă va deveni un punct de creștere economică pentru regiune și va atrage noi investitori”*, a declarat premierul pe șantier.

![](https://storage.moldova1.md/images/1f5e01e9-3e15-4e5a-a6fc-a21943f705b7.jpg)

Alexandru Munteanu a avut discuții și cu antreprenorii rezidenți ai Incubatorului de Afaceri din Ceadâr-Lunga, unde activează în prezent 22 de companii, spațiile fiind ocupate integral. 

Premierul a anunțat că, prin Bugetul Investițiilor Responsabile pentru 2026, investițiile capitale vor ajunge la trei miliarde de lei – cel mai mare nivel din ultimii ani, iar programele de sprijin pentru antreprenori vor fi extinse.

Vizita a inclus și [inaugurarea](https://moldova1.md/p/64671/drumul-de-ocolire-a-orasului-vulcanesti-deschis-pentru-circulatie-din-18-decembrie) circulației pe drumul de ocolire a orașului Vulcănești, un segment de peste opt kilometri, finalizat cu două luni mai devreme decât termenul contractual. 

Drumul face parte din traseul strategic Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontiera cu România.

![](https://storage.moldova1.md/images/de787427-2af1-4704-ac0c-cccb43477dae.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/0d11f890-0163-48da-84c8-8b07a36c9515.jpg)

Un moment aparte al deplasării a fost întâlnirea cu elevii și profesorii Liceului Teoretic „Nicolai Tretiakov”. Premierul a spus că dialogul cu copiii a fost *„cireașa de pe tort”* a vizitei. 

*„Această întâlnire confirmă că tot ce facem – școli noi, drumuri, investiții – nu este în zadar. Când vezi asemenea rezultate, înțelegi că munca noastră contează și trebuie continuată”*, a afirmat Munteanu.

Șeful Guvernului a anunțat că, în anul următor, bugetele pentru construcții, investiții capitale, școli și grădinițe vor fi majorate, inclusiv pentru regiunea Găgăuzia, *„astfel încât beneficiile să fie simțite de toți cetățenii Republicii Moldova”*.

![](https://storage.moldova1.md/images/c27ba249-db18-4698-969d-318c2077153f.jpg)

La finalul vizitei, premierul a transmis un mesaj de sărbători și a venit cu daruri pentru cei mici. 

*„Am adus copiilor cărți sub brad, ca să citească mai mult și să avem cu toții mai multe zâmbete în această perioadă”*, a spus Alexandru Munteanu.


***

Aceasta a fost prima vizită de lucru a premierului Alexandru Munteanu în UTA Găgăuzia, de la preluarea mandatului. Șeful Guvernului a avut întrevederi cu reprezentanții administrației publice centrale și locale, precum și cu responsabili ai serviciilor desconcentrate.

**CITIȚI ȘI**: 
- [Primarii din Găgăuzia cer mai multe proiecte finanțate prin „Satul European”. Munteanu: Beneficiile aderării la UE sunt pentru toți cetățenii R. Moldova](https://moldova1.md/p/64670/primarii-din-gagauzia-cer-mai-multe-proiecte-finantate-prin-satul-european--munteanu-beneficiile-aderarii-la-ue-sunt-pentru-toti-cetatenii-r-moldo)
- [Alexandru Munteanu, la București: „România n-a uitat niciodată de noi - ne-a sprijinit în drumul european și a făcut investiții esențiale”](https://moldova1.md/p/61882)
- [Alexandru Munteanu: „Ambasadorul Ozerov își bate joc de noi. Dar nu vrem să ardem ultimul pod cu Rusia”](https://moldova1.md/p/63609/alexandru-munteanu--ambasadorul-ozerov-isi-bate-joc-de-noi-dar-nu-vrem-sa-ardem-ultimul-pod-cu-rusia-)
