---
title: "Alertă de călătorie: Cetățenii moldoveni, îndemnați să evite călătoriile în Iran"
url: https://moldova1.md/p/65845/alerta-de-calatorie-cetatenii-moldoveni-indemnati-sa-evite-calatoriile-in-iran
published: 2026-01-05T08:20:36Z
language: ro
author: "Ana Cebotari"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Alertă de călătorie: Cetățenii moldoveni, îndemnați să evite călătoriile în Iran

> Cetățenii moldoveni sunt îndemnați să evite orice deplasare în Republica Islamică Iran, pe fondul intensificării tensiunilor interne și al persistenței riscurilor de securitate din regiune.

![](https://storage.moldova1.md/images/5e55d757-cb0d-4344-bdea-57f907b9257c.jpg)

Cetățenii moldoveni sunt îndemnați să evite orice deplasare în Republica Islamică Iran, pe fondul intensificării tensiunilor interne și al persistenței riscurilor de securitate din regiune.

Moldovenii care în prezent se află în Iran sunt sfătuiți să informeze Ambasada Republicii Moldova, cu reședința la Baku, prin telefon sau e-mail despre locația lor, în eventualitatea unei necesități de evacuare. 

Aceștia pot părăsi țara fie pe cale aeriană, folosind cursele regulate, fie pe cale terestră prin Turcia sau Armenia, deoarece frontiera terestră dintre Iran și Azerbaidjan rămâne închisă, precizează misiunea diplomatică.

În caz de evacuare prin teritoriul Azerbaidjanului, cetățenii moldoveni trebuie să contacteze Ambasada pentru coordonare, întrucât traversarea teritoriului azer presupune obținerea unei autorizații prealabile de la autoritățile locale.

Numărul de telefon de urgență al Secției Consulare a Ambasadei este: + 994 50 228 51 35

**CITIȚI ȘI:**

- [Ciocniri violente în Iran între protestatari și forțele de securitate](https://moldova1.md/p/65742/ciocniri-violente-in-iran-intre-protestatari-si-fortele-de-securitate)

- [Avertisment dur al SUA: „Nu călătoriți în Rusia”. Americanii sunt îndemnați să părăsească imediat țara](https://moldova1.md/p/65755/avertisment-dur-al-sua--nu-calatoriti-in-rusia--americanii-sunt-indemnati-sa-paraseasca-imediat-tara)
