---
title: "Liga nord-americană de baschet masculin: Oklahoma City Thunder a învins pe San Antonio Spurs"
url: https://moldova1.md/p/66530/liga-nord-americana-de-baschet-masculin-oklahoma-city-thunder-a-invins-pe-san-antonio-spurs
published: 2026-01-14T14:30:00Z
language: ro
author: "Alexandru Rusu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Liga nord-americană de baschet masculin: Oklahoma City Thunder a învins pe San Antonio Spurs

> Oklahoma City Thunder s-a revanșat cu vârf și indesat pe San Antonio Spurs. Într-un meci din liga nord-americană de baschet masculin, echipa condusă de Mark Daigneault a învins-o în premieră în acest sezon pe franciza din statul Texas. De data asta Spurs, care câștigaseră toate cele 3 meciuri directe din sezonul regular cu „Tunetele" din Oklahoma, au pierdut clar meciul din deplasare cu scorul de 98:119.

![crossroadstoday.com](https://storage.moldova1.md/images/7ba1f287-83f5-4ffa-afd3-e18d1301802f.jpg)

*Sursa: crossroadstoday.com*

Oklahoma City Thunder s-a revanșat cu vârf și indesat pe San Antonio Spurs. Într-un meci din liga nord-americană de baschet masculin, echipa condusă de Mark Daigneault a învins-o în premieră în acest sezon pe franciza din statul Texas. De data asta Spurs, care câștigaseră toate cele 3 meciuri directe din sezonul regular cu „Tunetele" din Oklahoma, au pierdut clar meciul din deplasare cu scorul de 98:119.

Sfertul al treilea a fost decisiv. „Tunetele" s-au desprins la 19 puncte, iar în cele din urmă, campioana en-titre a câștigat la o diferență de 21 de puncte. La echipa învingătoare, a ieșit la rampă, firește, liderul dintotdeauna, Shai Gilgeous-Alexander, care și-a trecut în contul personal 34 de puncte, 5 recuperări și a mai dat și 5 pase decisive. 

În urma acestui succes, Oklahoma City Thunder și-a consolidat primul loc în clasamentul Conferinței de Vest, cu 34 de victorii și 7 înfrângeri. Curios lucru, din cewle 7 eșecuri, 3 asu fost înregistrate în fața formației din statul Texas. De partea cealaltă, în clasamentul aceleiași Conferințe, San Antonio Spurs împarte locurile 2-3 cu Denver Nuggets.
