---
title: "Noi escrocherii telefonice, semnalate în R. Moldova: cinci cazuri într-o singură zi la Cahul și prejudiciu de peste 765 de mii de lei"
url: https://moldova1.md/p/67096/noi-escrocherii-telefonice-semnalate-in-r-moldova-cinci-cazuri-intr-o-singura-zi-la-cahul-si-prejudiciu-de-peste-765-de-mii-de-lei
published: 2026-01-22T08:33:51Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Justiție"
source: moldova1.md
---

# Noi escrocherii telefonice, semnalate în R. Moldova: cinci cazuri într-o singură zi la Cahul și prejudiciu de peste 765 de mii de lei

> Cinci escrocherii telefonice au fost documentate de polițiști într-o singură zi la Cahul. Victimele apelurilor au fost înșelate de persoane necunoscute, iar prejudiciul total cauzat se ridică la suma de 765.800 de lei.

![](https://storage.moldova1.md/images/6bc386b8-4ec1-446d-9efc-4aab6bbb8c6d.jpg)

Cinci escrocherii telefonice au fost documentate de polițiști într-o singură zi la Cahul. Victimele apelurilor au fost înșelate de persoane necunoscute, iar prejudiciul total cauzat se ridică la suma de 765.800 de lei.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), infractorii se prezentau ca fiind reprezentanți ai companiilor de telefonie mobilă sau propuneau *„investiții avantajoase*”. 

Escrocii invocau situații urgente pentru a determina victimele să ofere date personale, informații bancare sau coduri primite prin SMS, iar toate aceste acțiuni trebuiau efectuate imediat.

În acest context, IGP recomandă cetățenilor să nu divulge date personale sau bancare prin telefon, să nu ofere coduri primite prin SMS și să verifice orice informație din surse oficiale. 

În cazul unor suspiciuni, oamenii sunt îndemnați să închidă apelul și să anunțe imediat poliția.

De asemenea, autoritățile atenționeză că persoanele vârstnice sunt cele mai vulnerabile în fața acestor situații și îndeamnă cetățenii să informeze rudele și prietenii pentru a preveni astfel de infracțiuni.

**CITIȚI ȘI:**

- [Schema „banii în pericol” lovește din nou: doi cetățeni străini, reținuți după tentative eșuate de escrocherie](https://moldova1.md/p/66736/schema-banii-in-pericol-loveste-din-nou-doi-cetateni-straini-retinuti-dupa-tentative-esuate-de-escrocherie)

- [O femeie de 73 de ani, victima unei escrocherii: a rămas fără peste jumătate de milion de lei](https://moldova1.md/p/66188/o-femeie-de-73-de-ani-victima-unei-escrocherii-a-ramas-fara-peste-jumatate-de-milion-de-lei)

- [Promisiuni false și bani pierduți: tânăr condamnat pentru trei escrocherii cu criptomonede](https://moldova1.md/p/66134/promisiuni-false-si-bani-pierduti-tanar-condamnat-pentru-trei-escrocherii-cu-criptomonede)
