---
title: "Prețul motorinei scade semnificativ. Cât vor costa miercuri carburanții"
url: https://moldova1.md/p/6817/pretul-motorinei-scade-semnificativ-cat-vor-costa-miercuri-carburantii
published: 2023-03-28T09:29:52Z
language: ro
author: "Doina  Pozdirca"
section: "Economic"
source: moldova1.md
---

# Prețul motorinei scade semnificativ. Cât vor costa miercuri carburanții

> Prețul la motorină scade sub 21 de lei/litru, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Acest lucru se datorează ultimelor evoluții pe piața internațională, în special a scăderii cotațiilor Platts, explică ANRE.

Prețul la motorină scade sub 21 de lei/litru, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Acest lucru se datorează ultimelor evoluții pe piața internațională, în special a scăderii cotațiilor Platts, explică ANRE.

![Publica.md](https://storage.moldova1.md/images/181468dd-8843-4d09-ad88-452bb55cb28d.jpg)

*Sursa: Publica.md*

Astfel, pe 29 martie, un litru de motorină va putea fi cumpărat cu 20 de lei și 96 de bani, în scădere cu 11 bani, iar unul de benzină - cu 24 de lei și 56 de bani, în creștere cu patru bani.

Potrivit Agenției, același nivel al prețului pentru motorină a fost înregistrat ultima dată la 22 februarie 2022 sau exact în ajunul declanșării războiului din Ucraina.

„Se poate constata că după o perioadă de 13 luni, grație efortului consolidat al țărilor occidentale, prețurile la carburanți s-au stabilizat, neutralizând parțial efectele războiului. Totodată, în raport cu prețul la benzină, tendința din ultima perioadă a cotațiilor internaționale atestă o ușoară creștere, care se reflectă în prețul afișat la pompă, acesta menținându-se la un nivel mediu pentru perioada respectivă”, precizează ANRE.

![](https://storage.moldova1.md/images/4666f685-771b-4ed8-b606-61fffaad2977.jpg)
