---
title: "Treisprezece sate din raioanele Ocnița, Dondușeni și Soroca vor avea apă potabilă, cu sprijinul Germaniei"
url: https://moldova1.md/p/68769/treisprezece-sate-din-raioanele-ocnita-donduseni-si-soroca-vor-avea-apa-potabila-cu-sprijinul-germaniei
published: 2026-02-14T08:41:22Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Regional"
source: moldova1.md
---

# Treisprezece sate din raioanele Ocnița, Dondușeni și Soroca vor avea apă potabilă, cu sprijinul Germaniei

> Treisprezece localități din raioanele de nord ale R. Moldova - Ocnița, Dondușeni și Soroca, precum și trei municipalități din Ucraina – Sokîreanî, Mohîliv-Podilskîi și Iampol – vor beneficia de sprijin din partea Guvernului Germaniei pentru a-și îmbunătăți serviciile de alimentare cu apă și sanitație.

![](https://storage.moldova1.md/images/abbb1a06-4692-4a47-8f4c-4767311ecf19.jpg)

Treisprezece localități din raioanele de nord ale R. Moldova - Ocnița, Dondușeni și Soroca, precum și trei municipalități din Ucraina – Sokîreanî, Mohîliv-Podilskîi și Iampol – vor beneficia de sprijin din partea Guvernului Germaniei pentru a-și îmbunătăți serviciile de alimentare cu apă și sanitație.

Asistența este acordată prin intermediul proiectului WASSER „Sprijin în atenuarea impactului războiului asupra serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în regiunea de graniță a Moldovei cu Ucraina”, inițiat în 2025, a cărui Comitet comun de supraveghere Moldova-Ucraina a fost reunit recent, în parteneriat cu Cancelaria de Stat. 

În cadrul ședinței au fost prezentate rezultatele proiectului WASSER pentru anul 2025, precum și planul de activitate pentru următoarea perioadă. 

Accentul a fost pus pe prezentarea studiului amplu de evaluarea a sistemelor de apă și sanitație din zona de frontieră și măsurile de sprijinire a operatorilor și a autorităților publice locale din zonă. 

Un rezultat important al acestei etape îl reprezintă dotarea serviciilor de urgență din Republica Moldova și Ucraina cu echipamente moderne, menite să asigure intervenții prompte în situații de criză.

WASSER este un proiect dedicat sprijinirii comunităților din zona de graniță a R. Moldova cu Ucraina, care are ca obiectiv principal diminuarea impactului războiului asupra serviciilor de alimentare cu apă și canalizare. Proiectul este finanțat de Ministerul Federal de Externe al Germaniei și implementat de GIZ Moldova în perioada 2025 - 2027, în parteneriat cu Cancelaria de Stat a Republicii Moldova.

**CITIȚI ȘI: **

- [Apă potabilă pentru zece localități din Sângerei: investiție de peste 49 de milioane de lei](https://moldova1.md/p/65275/apa-potabila-pentru-zece-localitati-din-sangerei-investitie-de-peste-49-de-milioane-de-lei)

- [25 de milioane de euro pentru satele Republicii Moldova: peste 30.000 de oameni au apă, canalizare și servicii moderne](https://moldova1.md/p/62065/25-de-milioane-de-euro-pentru-satele-moldovei-peste-30-000-de-oameni-au-apa-canalizare-si-servicii-moderne) 

- [ANSP: „Apa din circa 75% din fântâni conține nitrați în exces”](https://moldova1.md/p/59866/specialistii-avertizeaza-asupra-calitatii-apei--circa-65-din-fantani-contin-nitrati-in-exces-)

- [Apă potabilă de calitate pentru cei peste 5000 de locuitori ai satului Hîrbovăț. Ce spun oamenii despre prețul acesteia](https://moldova1.md/p/44784)
