---
title: "„Națiunea noastră a revenit”: Trump mizează pe economie în discursul-record din Congres, marcat de protestele democraților"
url: https://moldova1.md/p/69596/-natiunea-noastra-a-revenit--trump-mizeaza-pe-economie-in-discursul-record-din-congres-marcat-de-protestele-democratilor
published: 2026-02-25T06:23:49Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# „Națiunea noastră a revenit”: Trump mizează pe economie în discursul-record din Congres, marcat de protestele democraților

> Donald Trump și-a apărat bilanțul economic și a vorbit despre o „epocă de aur” pentru Statele Unite în cel mai lung discurs despre Starea Națiunii din istorie, susținut marți seară, 24 februarie, în Congres. Președintele american a încercat să proiecteze imaginea unei administrații de succes, într-un moment marcat de scăderea popularității și de tensiuni politice în creștere înaintea alegerilor pentru Congres din noiembrie, notează Reuters.

[Video: https://trm.blob.core.windows.net/photos/d2fd59e2-9a2d-4919-be28-f5dbcfa6bc9e.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2026/2/25/25-02-2026-M1-12-58-50.mp4/playlist.m3u8)

Donald Trump și-a apărat bilanțul economic și a vorbit despre o *„epocă de aur”* pentru Statele Unite în cel mai lung discurs despre Starea Națiunii din istorie, susținut marți seară, 24 februarie, în Congres. Președintele american a încercat să proiecteze imaginea unei administrații de succes, într-un moment marcat de scăderea popularității și de tensiuni politice în creștere înaintea alegerilor pentru Congres din noiembrie, notează [Reuters.](https://www.reuters.com/world/us/trump-facing-headwinds-home-abroad-address-state-union-2026-02-24/)

Discursul, care a durat o oră și 47 de minute - depășind propriul record stabilit anul trecut - a fost dominat în prima parte de teme economice. Trump a susținut că a redus inflația, a dus bursa la niveluri record, a semnat reduceri ample de taxe și a scăzut prețurile medicamentelor.

*„Națiunea noastră a revenit - mai mare, mai bună, mai bogată și mai puternică decât oricând”,* a declarat Trump, întâmpinat de aplauze și scandări *„USA, USA”* din partea republicanilor. Zeci de locuri goale din tabăra democrată au reflectat boicotul unei părți a opoziției, care a preferat să participe la mitinguri anti-Trump în afara Capitoliului.

Deși Trump a afirmat că inflația este „în cădere liberă”, prețurile la alimente, locuințe, asigurări și utilități rămân considerabil mai mari decât în urmă cu câțiva ani. Date publicate recent arată că economia a încetinit mai mult decât se anticipa în ultimul trimestru, în timp ce inflația a accelerat.

Un sondaj Reuters/Ipsos indică faptul că doar 36% dintre americani aprobă modul în care Trump gestionează economia. În noiembrie, toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanților și aproximativ o treime din cele 100 de mandate din Senat vor fi supuse votului, iar democrații speră să recâștige controlul asupra ambelor camere ale Congresului.

Deși a evitat să critice frontal Curtea Supremă - care a blocat recent regimul său tarifar - Trump a reluat atacurile la adresa predecesorului său, Joe Biden. În privința deciziei instanței, Trump a spus că *„este o decizie nefericită”,* după ce anterior lansase atacuri dure la adresa judecătorilor.

Tema imigrației a generat cele mai tensionate momente. Trump a reiterat că migranții fără acte ar fi responsabili pentru un val de infracționalitate. El i-a acuzat pe democrați că refuză să finanțeze Departamentul pentru Securitate Internă fără limitarea tacticilor dure ale agenților federali.

În timpul discursului, democrata Ilhan Omar a strigat către președinte: *„Ați ucis americani!”,* referindu-se la incidente recente în care doi cetățeni americani au fost împușcați de agenți federali în Minneapolis. Un alt moment de protest l-a implicat pe congresmanul Al Green, care a fost evacuat din sală după ce a afișat un mesaj critic la adresa președintelui.

Mai multe congresiste democrate au purtat insigne cu mesajul *„publicați documentele”,* făcând referire la scandalul legat de Jeffrey Epstein, iar mai multe presupuse victime au fost invitate în lojile democraților.

**Politica externă, tratată marginal**

Deși administrația Trump s-a concentrat puternic pe dosare externe, politica externă a ocupat un loc secundar în discurs. Liderul de la Casa Albă a susținut că a *„încheiat opt războaie”* - o afirmație considerată exagerată de analiști - și a menționat doar în treacăt războiul dintre Rusia și Ucraina, în contextul împlinirii a patru ani de la invazia rusă.

În ceea ce privește Iranul, Trump a declarat că preferă o soluție diplomatică, dar a avertizat că *„nu va permite niciodată principalului sponsor al terorismului din lume să obțină arma nucleară”.*

Discursul s-a încheiat aproape de ora 23:00, după aproape două ore marcate de aplauze republicane, proteste democrate și un nou apel al președintelui la unitate.

**CITIȚI ȘI:**

- [Ambasadorii SUA la Bruxelles și Paris convocați pentru proteste: Cum se amestecă oamenii lui Trump în politica țărilor gazdă](https://moldova1.md/p/69595/ambasadorii-sua-la-bruxelles-si-paris-convocati-pentru-proteste-cum-se-amesteca-oamenii-lui-trump-in-politica-tarilor-gazda)

- [Donald Trump anunță tarife vamale de la 10% la 15% pentru toate țările](https://moldova1.md/p/69313/donald-trump-anunta-tarife-vamale-de-la-10-la-15-pentru-toate-tarile)

- [Consiliul de Pace lansat la Washington: peste 7 miliarde de dolari promise pentru Gaza](https://moldova1.md/p/69209/consiliul-de-pace-lansat-la-washington-peste-7-miliarde-de-dolari-promise-pentru-gaza)

![](https://storage.moldova1.md/images/d18e74a3-34ff-4c06-8b68-725a9f820a30.jpg)
