---
title: "Accident rutier la Chișinău și feroviar la Bălți: două persoane au decedat"
url: https://moldova1.md/p/69772/accident-rutier-la-chisinau-si-feroviar-la-balti-doua-persoane-au-decedat
published: 2026-02-26T20:06:16Z
language: ro
author: "Daniela Savin"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Accident rutier la Chișinău și feroviar la Bălți: două persoane au decedat

> Două persoane și-au pierdut viața în urma a două accidente grave, unul rutier și altul feroviar, produse în municipiul Chișinău și în apropierea satului Elizaveta, municipiul Bălți. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), tragediile s-au produs în seara zilei de joi, 26 februarie.

[Video](https://www.youtube.com/embed/2QkCQn6ybS0)

Două persoane și-au pierdut viața în urma a două accidente grave, unul rutier și altul feroviar, produse în municipiul Chișinău și în apropierea satului Elizaveta, municipiul Bălți. Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), tragediile s-au produs în seara zilei de joi, 26 februarie.

![](https://storage.moldova1.md/images/bfc1ab34-6762-4f06-9c0f-a2eb84e924d8.jpg)

Primul caz a fost înregistrat pe strada Băcioii Noi din Chișinău, unde un camion, condus de un bărbat de 64 de ani, a lovit mortal un pieton de aproximativ 60 de ani. Potrivit informațiilor preliminare, victima ar fi traversat strada neregulamentar, în afara trecerii pentru pietoni. În urma impactului, bărbatul a decedat pe loc. Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ.

Potrivit poliției, cel de-al doilea accident s-a produs în apropierea satului Elizaveta, municipiul Bălți. Un bărbat de 53 de ani, domiciliat în localitate, a fost lovit de un tren în timp ce se afla pe calea ferată. Din cauza traumatismelor suferite, acesta a decedat.

Oamenii legii au inițiat anchete în ambele cazuri pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-au produs tragediile.
