---
title: "Marco Bezzecchi a câștigat etapa inaugurală a noului sezon de MotoGP"
url: https://moldova1.md/p/69945/marco-bezzecchi-a-castigat-etapa-inaugurala-a-noului-sezon-de-motogp
published: 2026-03-01T16:45:00Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Marco Bezzecchi a câștigat etapa inaugurală a noului sezon de MotoGP

> Italianul Marco Bezzecchi a câștigat etapa inaugurală a noii ediții a campionatului mondial de motociclism viteză, în clasa-regină MotoGP, desfășurată în Thailanda. Deținătorul titlului, spaniolul Marc Marquez, a avut ghinion.

![](https://storage.moldova1.md/images/5c79a562-710f-405e-a754-15ee85fa570f.jpg)

Italianul Marco Bezzecchi a câștigat etapa inaugurală a noii ediții a campionatului mondial de motociclism viteză, în clasa-regină MotoGP, desfășurată în Thailanda. Deținătorul titlului, spaniolul Marc Marquez, a avut ghinion.

Marquez a abandonat în turul 21 din cauza unei pene la roata din spate. La acel moment, campionul en-titre era pe locul 4. În schimb, Marco Bezzecchi a avut o cursă de vis. Italianul a plecat din pole position și a dominat cursa cap-coadă. A completat cele 26 de tururi în 39 de minute și 36 de secunde. Bezzecchi l-a devansat pe spaniolul Pedro Acosta cu 5,5 secunde. 

*"Din fericire, strategia mea a fost corectă. Mi-am putut gestiona avansul și chiar am izbutit să-l măresc. Nu a fost ușor. Spre final, pneurile erau uzate, dar ne-am descurcat. Toată echipa mea a muncit superb."* a spus Bezzecchi. 

Pe locul 3 s-a clasat un alt spaniol, Raul Fernandez. 

Etapa a 2-a din MotoGP 2026 se va desfășura în Brazilia, pe 22 martie.
