---
title: "Lovea proprietarii și le fura telefoanele: O tânără de 25 de ani, condamnată la nouă ani și jumătate de închisoare"
url: https://moldova1.md/p/70868/lovea-proprietarii-si-le-fura-telefoanele-o-tanara-de-25-de-ani-condamnata-la-noua-ani-si-jumatate-de-inchisoare
published: 2026-03-12T09:07:57Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Justiție"
source: moldova1.md
---

# Lovea proprietarii și le fura telefoanele: O tânără de 25 de ani, condamnată la nouă ani și jumătate de închisoare

> O tânără de 25 de ani a reușit să jefuiască, în 2025, două persoane după ce a aplicat forța fizică. Mai exact, aceasta a furat două telefoane și a fost condamnată la nouă ani și jumătate de închisoare.

![](https://storage.moldova1.md/images/1b58842f-ed01-44f6-8951-be77c647fbb1.jpg)

O tânără de 25 de ani a reușit să jefuiască, în 2025, două persoane după ce a aplicat forța fizică. Mai exact, aceasta a furat două telefoane și a fost condamnată la nouă ani și jumătate de închisoare.

Primul caz a avut loc în seara zilei de 23 martie 2025, în apropierea unei benzinării din sectorul Centru al capitalei. 

În urma unui conflict în care era implicată și o altă persoană, izbucnit pe fondul unei datorii de 800 de lei, tânăra ar fi lovit victima peste față, după care i-ar fi luat în mod deschis telefonul mobil din buzunarul hainei. 

După comiterea infracțiunii, aceasta a urcat într-o mașină și a plecat de la fața locului. Ulterior, telefonul a fost vândut la o piață din Chișinău cu suma de 500 de lei, iar prejudiciul cauzat victimei a fost estimat la aproximativ zece mii de lei.

Cel de-al doilea jaf a fost comis pe 30 mai 2025, tot în sectorul Ciocana din Chișinău.

De această dată, tânăra ar fi acționat împreună cu un complice, o altă femeie în vârstă de 40 de ani. 

Aflate în troleibuz, cele două s-au interesat de telefonul mobil al unui călător, iar pentru a-l sustrage, au decis să coboare la aceeași stație cu pasagerul. 

Imediat cum au coborât din transportul public, femeile i-au cerut victimei telefonul pentru a efectua un apel, însă aceasta a refuzat. 

În acel moment, inculpata a imobilizat victima, iar cea de-a doua femeie i-a smuls telefonul și a fugit.

Victima a încercat să-și recupereze bunul, însă a fost agresată fizic de către inculpată.

În acel moment, un trecător a intervenit pentru a le despărți și a reușit să alerteze poliția.

Oamenii legii au reușit să-i întoarcă victimei telefonul sustras.

Inculpata și-a recunoscut parțial vina. Partenera sa de jaf a mai fost condamnată anterior la închisoare.

**CITIȚI ȘI:**

- [Adolescentă de 15 ani, agresată sexual în drum spre casă: Făptașul, condamnat](https://moldova1.md/p/70773/adolescenta-de-15-ani-agresata-sexual-in-drum-spre-casa-faptasul-condamnat)

- [Furt de peste un milion de lei dintr-un apartament din Chișinău: O femeie riscă zece ani de închisoare](https://moldova1.md/p/70325/furt-de-peste-un-milion-de-lei-dintr-un-apartament-din-chisinau-o-femeie-risca-zece-ani-de-inchisoare)

- [Lua bani pentru lucrări de termoizolare a apartamentelor, dar nu le mai efectua. Ce pedeapsă a primit escrocul](https://moldova1.md/p/70186/lua-bani-pentru-lucrari-de-termoizolare-a-apartamentelor-dar-nu-le-mai-efectua-ce-pedeapsa-a-primit-escrocul)
