---
title: "Cursă nebună în Formula 1"
url: https://moldova1.md/p/7157/cursa-nebuna-in-formula-1
published: 2023-04-02T14:17:19Z
language: ro
author: "Radu Galbur"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Cursă nebună în Formula 1

> Plecat din pole-position, olandezul Max Verstappen de la Red Bull a câștigat în premieră Marele Premiu de Formula 1 al Australiei la capătul unei curse incredibile. Cursa de la Melbourne a avut un start spectaculos. Porniți de pe locurile 2 și 3 ale grilei de start, piloții de la Marcedes George Russell și Lewis Hamilton au plecat excelent și l-au depășit pe Max Verstappen.

Plecat din pole-position, olandezul Max Verstappen de la Red Bull a câștigat în premieră Marele Premiu de Formula 1 al Australiei la capătul unei curse incredibile. Cursa de la Melbourne a avut un start spectaculos. Porniți de pe locurile 2 și 3 ale grilei de start, piloții de la Marcedes George Russell și Lewis Hamilton au plecat excelent și l-au depășit pe Max Verstappen.

![](https://storage.moldova1.md/images/742a1053-1882-4c7d-9170-85bff5d2f029.jpg)

Startul cursei a adus și primul incident. Charles Leclerc de la Ferrari a forțat depășirea, s-a lovit de Lance Stroll de la Aston Martin și a fost nevoit să abandoneze. În turul 9, cursa a fost întreruptă, spre ghinionul lui Russell, care intrase la boxe și a pierdut mai multe poziții. Alexander Albon de la Williams a abandonat și comisarii au oprit cursa pentru 15 minute.  

La reluare, Hamilton, plecat primul, a început bine și s-a menținut în fața lui Verstappen. Totuși, britanicul nu a rezistat prea mult și a fost depășit în turul 11. Cu 3 tururi înainte de final, comisarii au decis întreruperea cursei. Pilotul echipei Haas Kevin Magnussen a abandonat, după ce a lovit parapetul, și mai multe resturi au rămas pe pistă. 

Piloții au intrat pe linia boxelor, au schimbat pneurile și au forțat. Imediat după restart, cursa a fost din nou oprită, din cauza unor incidente. A urmat o nouă pauză și un nou restart, în care cursa s-a reluat după ordinea de dinaintea precedentului restart, cu doar 12 piloți pe grilă. Max Verstappen a câștigat, urmat de Lewis Hamilton și Fernand Alonso de la Aston Martin.
