---
title: "Germania: Luptă contracronometru pentru salvarea unei balene blocate în Marea Baltică"
url: https://moldova1.md/p/71861/germania-lupta-contracronometru-pentru-salvarea-unei-balene-blocate-in-marea-baltica
published: 2026-03-24T11:01:50Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Germania: Luptă contracronometru pentru salvarea unei balene blocate în Marea Baltică

> O tânără balenă cu cocoașă este salvată de două zile în apropierea coastei din Niendorf, Germania. Animalul, lung de aproximativ zece metri, a rămas blocat pe un banc de nisip în Golful Lübeck (landul Schleswig-Holstein), iar eforturile de a-l readuce în larg nu au avut încă succes. Chiar și fluxul de noapte a fost prea slab pentru ca balena să poată înota înapoi în mare, transmite DW.

![](https://storage.moldova1.md/images/6f299d35-8ff5-4fd0-af93-168857ed266c.jpg)

O tânără balenă cu cocoașă este salvată de două zile în apropierea coastei din Niendorf, Germania. Animalul, lung de aproximativ zece metri, a rămas blocat pe un banc de nisip în Golful Lübeck (landul Schleswig-Holstein), iar eforturile de a-l readuce în larg nu au avut încă succes. Chiar și fluxul de noapte a fost prea slab pentru ca balena să poată înota înapoi în mare, transmite [DW](https://t.me/dwglavnoe/62617).

![](https://storage.moldova1.md/images/06c852de-d971-46ea-a45b-5f1898b0b159.jpg)

Experții cred că masculul tânăr s-a rătăcit în timpul migrației. Există însă și o ipoteză mai îngrijorătoare: balena ar putea fi bolnavă sau epuizată și ar fi ales intenționat apele puțin adânci pentru a se odihni sau chiar pentru a muri. 

Potrivit reprezentanților organizației de mediu Sea Shepherd, starea mamiferului se deteriorează de la o oră la alta, iar dacă nu revine în apă adâncă, salvarea lui va deveni imposibilă.

Operațiunea de salvare este îngreunată de greutatea enormă a balenei și de riscul de a-i provoca răni suplimentare. Salvatorii au încercat să o întoarcă spre șenal și chiar au creat valuri cu ajutorul bărcilor, însă animalul a revenit de fiecare dată în aceeași poziție. 

În apropierea balenei au fost găsite anterior fragmente de plasă de pescuit. O parte dintre ele au fost îndepărtate, însă este posibil ca acestea să fi contribuit la blocarea animalului.

![](https://storage.moldova1.md/images/ffb2d0e8-26a9-4973-8a87-2dcd74187cbb.jpg)

Zona de coastă a fost securizată, iar poliția le cere oamenilor să se țină la distanță pentru a nu-i amplifica stresul. Salvatorii fac tot ce le stă în putință, însă în apele reci și cu salinitate redusă ale Mării Baltice, șansele de supraviețuire ale gigantului sunt reduse, notează DW.

**CITIȚI ȘI:**

- [Două apariții rare în R. Moldova: Pisică sălbatică la Orheiul Vechi și o vidră filmată pe Bâc, în Chișinău
](https://moldova1.md/p/69219/doua-aparitii-rare-in-r-moldova-pisica-salbatica-la-orheiul-vechi-si-o-vidra-filmata-pe-bac-in-chisinau)

- [Activitatea grădinilor zoologice va fi reglementată de o lege nouă, armonizată cu legislația UE](https://moldova1.md/p/69757/activitatea-gradinilor-zoologice-va-fi-reglementata-de-o-lege-noua-armonizata-cu-legislatia-ue)

- [Reguli mai stricte pentru grădinile zoologice: autorizație de la Agenția de Mediu și controale periodice](https://moldova1.md/p/68528/reguli-mai-stricte-pentru-gradinile-zoologice-autorizatie-de-la-agentia-de-mediu-si-controale-periodice)
