---
title: "Accident feroviar în Olanda: Cel puțin un mort și 30 de răniți"
url: https://moldova1.md/p/7264/accident-feroviar-in-olanda-cel-putin-un-mort-si-30-de-raniti
published: 2023-04-04T08:03:34Z
language: ro
author: "Ionela Golban"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Accident feroviar în Olanda: Cel puțin un mort și 30 de răniți

> Cel puțin o persoană a murit, iar alte 30 au fost rănite, după ce un tren a deraiat marți dimineața în Olanda. Starea a 19 victime este gravă, au anunțat serviciile olandeze de urgență, transmite Euronews.

Cel puțin o persoană a murit, iar alte 30 au fost rănite, după ce un tren a deraiat marți dimineața în Olanda. Starea a 19 victime este gravă, au anunțat serviciile olandeze de urgență, transmite Euronews.

![](https://storage.moldova1.md/images/df841332-15c7-4000-aa4b-511c276b44d8.jpg)

Trenul de noapte pe ruta Leiden-Haga a deraiat în jurul orei 03:25 (04:25, ora Republicii Moldova), după ce locomotiva a lovit un echipament de construcție aflat pe calea ferată. Accidentul feroviar a avut loc în zona localității Voorschoten, la periferia nord-estică a orașului Haga.

Potrivit pompierilor, 19 persoane au fost transportate la spital. Alte persoane rănite au primit îngrijiri la fața locului.

Vagonul din față al trenului a deraiat și s-a răsturnat pe un câmp în urma accidentului.
