---
title: "„NELSON-2026” | Numerar în dolari, euro, lei și bunuri de lux de peste 10 milioane de lei, scoase din circuitul ilicit"
url: https://moldova1.md/p/72654/-nelson-2026--numerar-in-dolari-euro-lei-si-bunuri-de-lux-de-peste-10-milioane-de-lei-scoase-din-circuitul-ilicit
published: 2026-04-02T06:33:07Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Justiție"
source: moldova1.md
---

# „NELSON-2026” | Numerar în dolari, euro, lei și bunuri de lux de peste 10 milioane de lei, scoase din circuitul ilicit

> Peste zece milioane de lei, în numerar și bunuri de lux, au fost scoși din circuitul ilicit în Republica Moldova în doar două săptămâni, în cadrul operațiunii regionale „NELSON-2026”, anunță Inspectoratul General al Poliției.

![](https://storage.moldova1.md/images/db17bdfb-2454-4d9b-8621-bc45d8f775b4.jpg)

Peste zece milioane de lei, în numerar și bunuri de lux, au fost scoși din circuitul ilicit în Republica Moldova în doar două săptămâni, în cadrul operațiunii regionale „NELSON-2026”, anunță [Inspectoratul General al Poliției.](https://politia.md/ro/politia-actiune/operatiunea-regionala-nelson-2026-peste-10-milioane-de-lei-scosi-din-circuitul)

Acțiunile s-au desfășurat în două etape - între 9 și 17 martie, precum și în perioada 23-27 martie - și au vizat prevenirea și combaterea transportării ilegale de bani și obiecte de valoare, precum aur, bijuterii sau ceasuri de lux.

Operațiunea a fost realizată în comun de polițiști, inclusiv cei de frontieră, și vameși, care au efectuat controale la punctele de trecere a frontierei.

În prima etapă, oamenii legii au depistat peste 1.3 milioane de lei în numerar, inclusiv 22.537 de dolari SUA, 632.000 de lei moldovenești și 1.600.500 de ruble rusești, precum și bunuri de valoare estimate la aproximativ 1.38 de milioane de lei.

În cea de-a doua etapă, suma totală identificată a crescut semnificativ - la peste 5.6 milioane de lei în numerar, inclusiv 196.622 de dolari, 91.885 de euro și 380.100 de lei moldovenești. Totodată, au fost ridicate bunuri estimate la circa 1.87 de milioane de lei, printre care ceasuri de lux, bijuterii, lingouri și monede din aur și genți de lux.

Valoarea totală a bunurilor și mijloacelor financiare scoase din circuitul ilicit în cadrul operațiunii depășește 10.2 milioane de lei.

Potrivit autorităților, astfel de acțiuni sunt esențiale pentru a limita activitatea rețelelor infracționale care încearcă să introducă sau să scoată ilegal din țară bani și bunuri ușor convertibile.

Autoritățile anunță că operațiunile de acest tip vor continua și în perioada următoare, pentru a preveni și combate transportul ilegal de numerar și bunuri de valoare.

**CITIȚI ȘI:**

- [Scanarea coletelor, în vizorul autorităților după creșterea riscurilor. Directorul Serviciului Vamal: „Sistemul pe care îl avem nu mai face față”](https://moldova1.md/p/71915/scanarea-coletelor-in-vizorul-autoritatilor-dupa-cresterea-riscurilor-directorul-serviciului-vamal--sistemul-pe-care-il-avem-nu-mai-face-fata-)

- [R. Moldova trebuie să investească în securizarea frontierei. Șeful CNMC: Orice țară de la hotar cu un război devine focar de instabilitate](https://moldova1.md/p/71829/r-moldova-trebuie-sa-investeasca-in-securizarea-frontierei-seful-cnmc-orice-tara-de-la-hotar-cu-un-razboi-devine-focar-de-instabilitate)

- [Verificările vamale din ianuarie scot la iveală nereguli de milioane la importuri](https://moldova1.md/p/66763/verificarile-vamale-din-ianuarie-scot-la-iveala-nereguli-de-milioane-la-importuri)

- [Cu substanțe suspecte, la aeroport: un cetățean străin a încercat să urce în avion cu 88 de fiole nedeclarate vameșilor](https://moldova1.md/p/66376/cu-substante-suspecte-la-aeroport-un-cetatean-strain-a-incercat-sa-urce-in-avion-cu-88-de-fiole-nedeclarate-vamesilor)

- [Câinii de la punctul de trecere a frontierei Sculeni au găsit sute de pachete de țigări în mașinile a doi bărbați](https://moldova1.md/p/67121/cainii-de-la-punctul-de-trecere-a-frontierei-sculeni-au-gasit-sute-de-pachete-de-tigari-in-masinile-a-doi-barbati)

- [Presupusul proprietar al lingourilor de aur, introduse ilegal în R. Moldova, reținut. Percheziții în nordul țării](https://moldova1.md/p/70858/presupusul-proprietar-al-lingourilor-de-aur-introduse-ilegal-in-r-moldova-retinut-perchezitii-in-nordul-tarii)

- [VIDEO | Percheziții la Chișinău într-un dosar de contrabandă cu automobile: peste 100 de vehicule ridicate](https://moldova1.md/p/66696)
