---
title: "Un bărbat de 65 de ani a decedat într-un grav accident rutier la Brânzenii Noi, Telenești"
url: https://moldova1.md/p/72816/un-barbat-de-65-de-ani-a-decedat-intr-un-grav-accident-rutier-la-branzenii-noi-telenesti
published: 2026-04-03T16:45:58Z
language: ro
author: "Daniela Savin"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Un bărbat de 65 de ani a decedat într-un grav accident rutier la Brânzenii Noi, Telenești

> Un bărbat de 65 de ani a murit, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un autocamion, în localitatea Brânzenii Noi, raionul Telenești.

![](https://storage.moldova1.md/images/e382ef14-3084-4ac8-80d7-f32f11c063bc.jpg)

Un bărbat de 65 de ani a murit, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal de un autocamion, în localitatea Brânzenii Noi, raionul Telenești.

Accidentul s-a produs în această seară, iar, potrivit informațiilor preliminare ale poliției, bărbatul aflat la volanul unei Dacia ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus și s-a ciocnit frontal cu un autocamion condus de un bărbat de 60 de ani.

În urma impactului, conducătorul Daciei a suferit multiple traumatisme și a murit pe loc.

Șoferul autocamionului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii se află la fața locului și investighează toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.
