---
title: "FC Barcelona și Atletico Madrid se vor confrunta și în Liga Campionilor "
url: https://moldova1.md/p/73210/fc-barcelona-si-atletico-madrid-se-vor-confrunta-si-in-liga-campionilor
published: 2026-04-08T12:32:39Z
language: ro
author: "Alexandru Rusu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# FC Barcelona și Atletico Madrid se vor confrunta și în Liga Campionilor 

> O nouă seară de foc în Liga Campionilor! FC Barcelona și Atletico Madrid se vor confrunta în prima manșă a sferturilor de finală pe terenul grupării catalane, iar deținătoarea trofeului, Paris Saint-Germain va găzdui pe FC Liverpool. Ambele partide vor începe la ora exactă 22. Barça și Atletico vor juca pentru a doua oară în ultimele 4 zile. Cele două formații s-au confruntat sâmbătă seara în La Liga, prima divizie valorică a fotbalului spaniol, iar catalanii s-au impus cu 2:1.

![gsp.ro](https://storage.moldova1.md/images/3edf9333-5695-434a-ac52-c451dcb8a592.jpg)

*Sursa: gsp.ro*

O nouă seară de foc în Liga Campionilor! FC Barcelona și Atletico Madrid se vor confrunta în prima manșă a sferturilor de finală pe terenul grupării catalane, iar deținătoarea trofeului, Paris Saint-Germain va găzdui pe FC Liverpool. Ambele partide vor începe la ora exactă 22. Barça și Atletico vor juca pentru a doua oară în ultimele 4 zile. Cele două formații s-au confruntat sâmbătă seara în La Liga, prima divizie valorică a fotbalului spaniol, iar catalanii s-au impus cu 2:1.

Partida s-a jucat la Madrid, iar în această seară cele două echipe se vor întâlni la Barcelona și vor fi adversare în prima manșă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. 

*„Vreau să mă bucur de meci. De fapt vor fi două confruntări tari. Mai întâi, în prima partidă, va trebui să muncim din greu, să jucăm ca o echipă puternică, la cel mai înalt nivel"*, a declarat Antoine Griezmann, atacantul lui Atletico Madrid. 

*„Vom întâlni o echipă foarte agresivă, care are fotbaliști cu calități individuale foarte bune. Dar noi trebuie să ne facem treaba noastră, să dominăm și să controlăm cursul meciului, așa cum am făcut-o în partida din campionat. Trebuie să câștigăm și acum pentru că este o competiție importantă pentru noi"*, a subliniat fundașul Barcelonei 

În celălalt meci al serii, Paris Saint-Germain va juca pe teren propriu cu FC Liverpool. Cele două echipe s-au întâlnit de 6 ori în competițiile desfășurate sub egida UEFA, iar fiecare dintre ele a obținut câte 3 victorii.

PSG este deținătoarea trofeului și este considerată favorită. Paris Saint-Germain a suferit doar o înfrângere în ultimele 10 meciuri disputate în Liga Campionilor.
