---
title: "Referendum local la Coșnița: Locuitorii vor decide dacă permit exploatarea resurselor minerale de lângă localitate"
url: https://moldova1.md/p/73641/referendum-local-la-cosnita-locuitorii-vor-decide-daca-permit-exploatarea-resurselor-minerale-de-langa-localitate
published: 2026-04-14T06:26:57Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Alegeri"
source: moldova1.md
---

# Referendum local la Coșnița: Locuitorii vor decide dacă permit exploatarea resurselor minerale de lângă localitate

> Perioada electorală pentru referendumul local organizat în comuna Coșnița, raionul Dubăsari, începe marți, 14 aprilie. Locuitorii comunei, care include și satul Pohrebea, vor decide pe 21 iunie dacă terenurile din extravilanul localității vor putea sau nu să fie folosite pentru exploatarea resurselor minerale.

![](https://storage.moldova1.md/images/44c8a1c0-5398-400c-8952-6abf70e47646.jpg)

Perioada electorală pentru referendumul local organizat în comuna Coșnița, raionul Dubăsari, începe marți, 14 aprilie. Locuitorii comunei, care include și satul Pohrebea, vor decide pe 21 iunie dacă terenurile din extravilanul localității vor putea sau nu să fie folosite pentru exploatarea resurselor minerale.

Mai exact, locuitorii comunei vor trebui să răspundă cu „DA” sau „NU” la următoarea întrebare: *„Susțineți interzicerea schimbării destinației terenurilor din limitele administrative ale comunei Coșnița în scopul exploatării resurselor minerale pe o distanță mai mică de 1 km de la hotarul intravilanului satelor Coșnița și Pohrebea?”*. 

Referendumul a fost inițiat de Consiliul comunal Coșnița.

Calendarul acțiunilor necesare pentru desfășurarea referendumului a fost aprobat de Comisia Electorală Centrală. 

Documentele pentru înregistrarea blocurilor electorale la referendum vor fi depuse până pe 12 mai, la sediul CEC din Chișinău, în zilele lucrătoare, între orele 09:00 și 16:00, iar în ultima zi până la ora 17:00. 

Menționăm că perioada electorală cuprinde constituirea organelor electorale, înregistrarea concurenților, desfășurarea campaniei și pregătirea logistică a votării.

**CITIȚI ȘI:**

- [Primarul „bătăuș” din Sadâc, vizat în mai multe litigii, ar putea fi revocat din funcție. CEC a stabilit data referendumului](https://moldova1.md/p/70025/primarul-bataus-din-sadac-vizat-in-mai-multe-litigii-ar-putea-fi-revocat-din-functie-cec-a-stabilit-data-referendumului)

- [Primari noi la Taraclia sau Orhei: Zece localități, la urnele de vot în luna mai](https://moldova1.md/p/68879/primari-noi-la-taraclia-sau-orhei-zece-localitati-la-urnele-de-vot-in-luna-mai)

- [Peste 3.29 de milioane de cetățeni, înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor, la începutul anului 2026](https://moldova1.md/p/65697/peste-3-29-de-milioane-de-cetateni-inscrisi-in-registrul-de-stat-al-alegatorilor-la-inceputul-anului-2026)
