---
title: "UE condiționează relaxarea sancțiunilor împotriva Iranului de dezarmarea nucleară și dezescaladare"
url: https://moldova1.md/p/74539/ue-conditioneaza-relaxarea-sanctiunilor-impotriva-iranului-de-dezarmarea-nucleara-si-dezescaladare
published: 2026-04-24T17:15:36Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# UE condiționează relaxarea sancțiunilor împotriva Iranului de dezarmarea nucleară și dezescaladare

> Liderii Uniunii Europene și-au exprimat vineri scepticismul față de propunerea Germaniei de a relaxa treptat sancțiunile împotriva Iranului în schimbul redeschiderii Strâmtorii Ormuz, relatează Agerpres, cu referire la dpa.

![Agerpres](https://storage.moldova1.md/images/47948cca-1c70-4eb7-be40-30d83dc41755.jpg)

*Sursa: Agerpres*

Liderii Uniunii Europene și-au exprimat vineri scepticismul față de propunerea Germaniei de a relaxa treptat sancțiunile împotriva Iranului în schimbul redeschiderii Strâmtorii Ormuz, relatează [Agerpres](https://agerpres.ro/politic-extern/2026/04/24/liderii-ue-sceptici-fata-de-propunerea-germaniei-de-a-relaxa-sanctiunile-impotriva-iranului-in-schim--1549938), cu referire la dpa.

*„Dacă se va ajunge la un acord cuprinzător, atunci suntem, de asemenea, pregătiți să relaxăm sancțiunile pas cu pas”*, a declarat vineri cancelarul german, Friedrich Merz, după un summit UE de două zile în Cipru.

În plus față de trecerea navelor în siguranță, Merz a afirmat că *„încheierea definitivă a programului nuclear al Iranului”* și încetarea amenințărilor la adresa Israelului reprezintă condiții suplimentare pentru o astfel de decizie.

După ce SUA și Israelul au început atacurile asupra Iranului pe 28 februarie, Iranul a răspuns blocând Strâmtoarea Ormuz și amenințând că va ataca orice navă care nu obține permisiunea sa de a tranzita calea navigabilă.

Redeschiderea Strâmtorii Ormuz a fost un punct de blocaj major în negocierile pentru încheierea războiului.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au avertizat însă cu privire la o relaxare prea rapidă a sancțiunilor împotriva Iranului.

Von der Leyen a declarat că Teheranul va trebui mai întâi să dezescaladeze conflictul, să elimine amenințarea nucleară și să pună capăt opresiunii poporului său.

*„Nu trebuie să uităm că 17.000 de tineri au fost uciși în prima lună a acestui an”*, a spus ea, făcând aluzie la reprimarea violentă a protestelor împotriva regimului de la Teheran.

Costa a subliniat că Teheranul a eșuat în mod repetat să ofere asigurări *„că nu vor avea niciodată o armă nucleară”*.

*„Nu putem ignora natura regimului, violența regimului împotriva poporului său”*, a spus el. *„Cred că este prea devreme să vorbim despre relaxarea oricăror sancțiuni”*, a mai spus președintele Consiliului European.

Redeschiderea imediată a Strâmtorii Ormuz este *„vitală pentru întreaga lume”*, a subliniat totodată Costa, vineri, în Cipru, relatează AFP.

*„Strâmtoarea Ormuz trebuie redeschisă imediat, fără restricții sau taxe, în deplină conformitate cu dreptul internațional și principiul libertății de navigație. Acest lucru este vital pentru întreaga lume”*, le-a declarat Costa jurnaliștilor, notează Agerpres.
