---
title: "Washingtonul va scoate mai mulți soldați din Germania decât era planificat, spune Trump"
url: https://moldova1.md/p/75161/washingtonul-va-scoate-mai-multi-soldati-din-germania-decat-era-planificat-spune-trump
published: 2026-05-03T06:30:00Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Washingtonul va scoate mai mulți soldați din Germania decât era planificat, spune Trump

> Statele Unite vor retrage din Germania mult mai mulți militari decât cei 5.000 anunțați anterior, a declarat președintele Donald Trump, citat de DW.

![](https://storage.moldova1.md/images/49b51fe2-2d0b-43f0-a523-554d31e5a224.jpg)

Statele Unite vor retrage din Germania mult mai mulți militari decât cei 5.000 anunțați anterior, a declarat președintele Donald Trump, citat de DW.

*„Vom reduce efectivele și mai mult, semnificativ mai mult, adică cu mult peste 5.000 de soldați americani”*, le-a spus liderul de la Casa Albă jurnaliștilor în statul Florida, răspunzând unei întrebări privind retragerea trupelor americane din Germania.

Donald Trump a reluat, de asemenea, amenințările privind retragerea militarilor americani din Spania și Italia.

*„Italia nu ne-a ajutat deloc, iar Spania a fost groaznică, absolut groaznică”*, a adăugat acesta, referindu-se la nemulțumirea sa față de sprijinul oferit de aliați în războiul purtat de SUA și Israel împotriva Iranului.

Anterior, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat [retragerea a aproximativ 5.000 de militari din Germania în decurs de un an](https://moldova1.md/p/75121/statele-unite-retrag-5-000-de-soldati-din-germania-anunta-oficiali-americani-reactia-ministrului-german-al-apararii).

Potrivit Departamentului Apărării al SUA, în decembrie 2025, pe bazele militare din Europa erau staționați permanent circa 68.000 de militari americani, dintre care mai mult de jumătate — aproximativ 36.400 — se aflau în Germania.

Cu o zi înainte, ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a calificat decizia Washingtonului drept *„previzibilă”*, în timp ce președintele Comisiei pentru Apărare din Bundestag, Thomas Röwekamp, a numit-o *„un semnal de alarmă”* și a cerut să nu se intre în panică.
