---
title: "Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Roma "
url: https://moldova1.md/p/75820/sorana-cirstea-s-a-calificat-in-sferturile-de-finala-ale-turneului-de-tenis-de-la-roma
published: 2026-05-11T13:00:00Z
language: ro
author: "Alexandru Rusu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Roma 

> Tenismena româncă Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Roma. Într-o partidă din optimi, Sorana a învins-o pe cehoaica Linda Nosková cu scorul de 6:2, 6:4. Aflată în ultimul an al carierei, Cîrstea și-a etalat jocul agresiv, a ales bine loviturile, returnând excelent și răspunzând cu inteligență la fiecare provocare ce venea din partea cealaltă a fileului.

![gsp.ro](https://storage.moldova1.md/images/6ff2279b-3641-4da4-ba30-43160653db54.jpg)

*Sursa: gsp.ro*

Tenismena româncă Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA de la Roma. Într-o partidă din optimi, Sorana a învins-o pe cehoaica Linda Nosková cu scorul de 6:2, 6:4. Aflată în ultimul an al carierei, Cîrstea și-a etalat jocul agresiv, a ales bine loviturile, returnând excelent și răspunzând cu inteligență la fiecare provocare ce venea din partea cealaltă a fileului.

În primul set, românca a izbutit 16 lovituri direct câștigătoare și a comis doar 6 greșeli neforțate. 

Sorana a servit impecabil pe parcursul primului set, l-a fel cum s-a întâmplat și la începutul celui de-al doilea, conducând cu 3:1.

Deși Linda Nosková a revenit, iar la un moment dat scorul a devenit 4:4, bucureșteanca a avut calmul necesar și a câștigat în cele din urmă. Partida a durat o oră și 22 de minute. 

În aceste condiții, Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale unui turneu WTA pentru a 10-a oară în carieră. Grație calificării în sferturile de finală, românca și-a asigurat o primă de performanță în valoare de 150 de mii de euro.
