---
title: "Maia Sandu efectuează o vizită de lucru în Estonia: Securitatea regională și aderarea la UE, pe agenda discuțiilor"
url: https://moldova1.md/p/76206/maia-sandu-efectueaza-o-vizita-de-lucru-in-estonia-securitatea-regionala-si-aderarea-la-ue-pe-agenda-discutiilor
published: 2026-05-15T14:51:02Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Politic"
source: moldova1.md
---

# Maia Sandu efectuează o vizită de lucru în Estonia: Securitatea regională și aderarea la UE, pe agenda discuțiilor

> Președinta Maia Sandu va efectua pe 16 mai o vizită de lucru la Tallinn, la invitația omologului eston Alar Karis. Vizita are drept scop consolidarea cooperării bilaterale dintre cele două state, în special în domeniile securității regionale și integrării europene a Republicii Moldova.

![imagine simbol](https://storage.moldova1.md/images/9b824d05-a4b1-4616-b9ea-67310c86b5b5.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Președinta Maia Sandu va efectua pe 16 mai o vizită de lucru la Tallinn, la invitația omologului eston Alar Karis. Vizita are drept scop consolidarea cooperării bilaterale dintre cele două state, în special în domeniile securității regionale și integrării europene a Republicii Moldova.

Potrivit unui [comunicat](https://presedinte.md/rom/presa/presedinta-republicii-moldova-va-efectua-o-vizita-de-lucru-in-republica-estonia) al Președinției de la Chișinău, *„vizita urmărește aprofundarea cooperării bilaterale, cu accent pe securitatea regională și procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană”*.

În cadrul deplasării la Tallinn, șefa statului va avea întrevederi cu mai mulți oficiali estoni de rang înalt. Agenda include discuții cu președintele Republicii Estonia, Alar Karis, cu prim-ministrul Kristen Michal, precum și cu președintele parlamentului eston, Lauri Hussar.

De asemenea, Maia Sandu va purta discuții cu ministrul Afacerilor Externe al Estoniei, Margus Tsahkna, și cu președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a parlamentului eston, Marko Mihkelson.

Totodată, președinta Republicii Moldova va participa la conferința internațională „Lennart Meri”, organizată anual la Tallinn și dedicată subiectelor de politică externă și securitate. Evenimentul reunește lideri politici, experți și oficiali internaționali pentru a discuta provocările de securitate din regiune și perspectivele cooperării europene și transatlantice.

**CITIȚI ȘI:**

- [Întrevedere cu misiunea FMI: Maia Sandu a reconfirmat direcția reformelor economice asumate de R. Moldova](https://moldova1.md/p/75751/intrevedere-cu-misiunea-fmi-maia-sandu-a-reconfirmat-directia-reformelor-economice-asumate-de-r-moldova)

- [Președintele Ciprului, la Chișinău: Deschiderea capitolelor de negociere cu R. Moldova este prioritatea președinției cipriote a UE](https://moldova1.md/p/75732/presedintele-ciprului-la-chisinau-deschiderea-capitolelor-de-negociere-cu-r-moldova-este-prioritatea-presedintiei-cipriote-a-ue)

- [„Fereastră de oportunitate” pentru aderarea la UE. Kaja Kallas, la Chișinău: „Vrem să avansăm cât mai rapid negocierile”](https://moldova1.md/p/75606/-fereastra-de-oportunitate-pentru-aderarea-la-ue-kaja-kallas-la-chisinau--vrem-sa-avansam-cat-mai-rapid-negocierile-)
