---
title: "Vladislav Baboglo a marcat alte două goluri pentru echipa sa de club "
url: https://moldova1.md/p/76354/vladislav-baboglo-a-marcat-alte-doua-goluri-pentru-echipa-sa-de-club
published: 2026-05-18T09:36:59Z
language: ro
author: "Alexandru Rusu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Vladislav Baboglo a marcat alte două goluri pentru echipa sa de club 

> Internaționalul moldovean Vladislav Baboglo și-a ajutat echipa de club să obțină a 10-a victorie în actuala ediție de campionat în prima divizie ucraineană de fotbal. Fundașul central legitimat la Karpatî Lviv a marcat ambele goluri în meciul de pe teren propriu cu Veres Rivne, scor 2:0. Partida a contat pentru etapa a 29-a, iar Baboglo a marcat în minutele 54 și 70.

![Karpatî Lviv](https://storage.moldova1.md/images/86b95761-c9fa-4884-b6e7-c16aa5505aca.jpg)

*Sursa: Karpatî Lviv*

Internaționalul moldovean Vladislav Baboglo și-a ajutat echipa de club să obțină a 10-a victorie în actuala ediție de campionat în prima divizie ucraineană de fotbal. Fundașul central legitimat la Karpatî Lviv a marcat ambele goluri în meciul de pe teren propriu cu Veres Rivne, scor 2:0. Partida a contat pentru etapa a 29-a, iar Baboglo a marcat în minutele 54 și 70.

Meciul disputat pe stadionul „Ucraina” din orașul Lviv a însemnat și duelul dintre bunii prieteni moldoveni Vlad Baboglo și Andrei Cojuhar. 

Ultimul a fost titular între buturile porții echipei din Rivne. Fundașul central a înscris ambele goluri în urma unor faze fixe. Mai întâi după un corner, iar apoi - și după o lovitură liberă.

Vlad Baboglo a marcat 4 goluri în această ediție de campionat, iar datorită victoriei din acest meci, Karpatî Lvov și-a consolidat locul 9 în clasament, pe care-l ocupă cu 41 de puncte la activ. 

În ultima etapă, „alb-verzii” vor juca deasemeni pe teren propriu, cu Zoria Luhansk.
