---
title: "Realul va juca în prima divizie valorică a fotbalului moldovenesc"
url: https://moldova1.md/p/76628/realul-va-juca-in-prima-divizie-valorica-a-fotbalului-moldovenesc
published: 2026-05-21T10:30:58Z
language: ro
author: "Radu Galbur"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Realul va juca în prima divizie valorică a fotbalului moldovenesc

> Echipa Real Sireți a obținut dreptul de a evolua în prima divizie valorică a fotbalului moldovenesc. Formația din raionul Strășeni a învins pe Iskra Rîbnița cu 1-0 în semifinala play-off-ului Ligii 1 și va juca în finală cu FC Florești. Deoarece Realul a primit licența „Națională" pentru sezonul următor, iar FC Florești are doar licența A, formația din Sireți și-a asigurat locul în elita fotbalului autohton.

![](https://storage.moldova1.md/images/2da9983b-0eb8-41d9-ac4c-617be6d60745.jpg)

Echipa Real Sireți a obținut dreptul de a evolua în prima divizie valorică a fotbalului moldovenesc. Formația din raionul Strășeni a învins pe Iskra Rîbnița cu 1-0 în semifinala play-off-ului Ligii 1 și va juca în finală cu FC Florești. Deoarece Realul a primit licența „Națională" pentru sezonul următor, iar FC Florești are doar licența A, formația din Sireți și-a asigurat locul în elita fotbalului autohton.

Astfel, se cunosc toate cele 8 echipe care vor juca în sezonul următor în prima divizie valorică a fotbalului moldovenesc. Acestea sunt: campioana Petrocub Hâncești, Sheriff Tiraspol, Zimbru Chișinău, Milsami Orhei, CSF Bălți, Dacia-Buiucani Chișinău, Politehnica-UTM Chișinău și Real Sireți. A 36-a ediție a campionatului național de fotbal a Republicii Moldova va începe în data de 20 iunie curent.
