---
title: "SUA impune o nouă regulă pentru străinii care vor să obțină Cartea Verde"
url: https://moldova1.md/p/76806/sua-impune-o-noua-regula-pentru-strainii-care-vor-sa-obtina-cartea-verde
published: 2026-05-23T17:50:55Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# SUA impune o nouă regulă pentru străinii care vor să obțină Cartea Verde

> Administrația Trump impune o nouă regulă pentru străinii care vor să obțină Cartea Verde (Green Card). Toți cei care doresc să își modifice statutul de imigrare în Statele Unite (SUA) pentru a obține cărți verzi vor trebui să o facă din afara țării prin intermediul Departamentului de Stat, a anunțat vineri, 22 mai, Serviciul pentru Cetățenie și Imigrare al SUA (USCIS), o mișcare criticată de grupurile de ajutorare, scrie Reuters.

![](https://storage.moldova1.md/images/091b34a6-15e2-44bb-9b48-7e04c2d097ac.jpg)

Administrația Trump impune o nouă regulă pentru străinii care vor să obțină Cartea Verde (Green Card). Toți cei care doresc să își modifice statutul de imigrare în Statele Unite (SUA) pentru a obține cărți verzi vor trebui să o facă din afara țării prin intermediul Departamentului de Stat, a anunțat vineri, 22 mai, Serviciul pentru Cetățenie și Imigrare al SUA (USCIS), o mișcare criticată de grupurile de ajutorare, scrie [Reuters](https://www.reuters.com/legal/government/uscis-tells-foreigners-seeking-green-cards-return-your-countries-apply-2026-05-22/?utm_source=braze&utm_medium=notifications&utm_campaign=2025_engagement&fbclid=IwY2xjawR-KnFleHRuA2FlbQIxMABicmlkETF0ZVlBZlY1b0o4Wk05ZnRSc3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHtNR_at9CTq23MqPp405Zhd4PXh2Xp7lce4fkR7CCIzKSHJ2JVHtkXgrHLBY_aem_fTtimPL2coS9f-IqRKYK-w).

USCIS a anunțat schimbarea printr-un memorandum de politică, în care s-a cerut ofițerilor să ia în considerare factorii și informațiile relevante de la caz la caz atunci când stabilesc dacă este necesară o măsură extraordinară.

*„Un străin care se află temporar în SUA și dorește o Carte Verde trebuie să se întoarcă în țara sa de origine pentru a depune cererea”,* a anunțat Departamentul pentru Securitate Internă al SUA.

*„Această politică permite sistemului nostru de imigrare să funcționeze așa cum a fost prevăzut de lege, în loc să încurajeze exploatarea unor portițe legislative”,* au mai precizat oficialii americani.

Serviciul pentru Cetățenie și Imigrare al SUA a menționat că noua politică va elibera resursele agenției pentru a se concentra pe procesarea altor cazuri.

Purtătorul de cuvânt al USCIS, Zach Kahler, a declarat într-un comunicat că atunci când străinii aplică din țara lor de origine, „se reduce nevoia de a-i găsi și îndepărta pe cei care decid să se ascundă și să rămână ilegal în SUA după ce li s-a refuzat rezidența”, potrivit New York Times.

Zach Kahler menționează că cei care vin în America cu vize neimigrante, inclusiv studenți, lucrători temporari și turiști, se află în SUA pentru o perioadă scurtă de timp și într-un scop specific.

*„Sistemul nostru este conceput pentru ca aceștia să plece după ce vizita lor se termină. Vizita lor nu ar trebui să funcționeze ca primul pas în procesul de obținere a Cartei Verzi”,* a explicat Zach Kahler.

Ulterior, în comunicat, acesta a mai precizat că respectarea legii permite ca majoritatea acestor cazuri să fie gestionate de Departamentul de Stat la oficiile consulare americane din străinătate și eliberează resursele limitate ale USCIS pentru a se concentra pe procesarea altor cazuri care intră sub incidența sa, inclusiv vizele pentru victimele infracțiunilor violente și ale traficului de persoane, cererile de naturalizare și alte priorități.

**CITIȚI ȘI:** - [Avocat: Consecințele pot fi grave pentru moldovenii care rămân în SUA după expirarea vizei](https://moldova1.md/p/70430/avocat-consecintele-pot-fi-grave-pentru-moldovenii-care-raman-in-sua-dupa-expirarea-vizei)
