---
title: "Fracțiunea PAS din CMC cere să fie verificate demiterea Irinei Gutnic și numirea Svetlanei Dogotaru"
url: https://moldova1.md/p/78250/fractiunea-pas-din-cmc-cere-sa-fie-verificate-demiterea-irinei-gutnic-si-numirea-svetlanei-dogotaru
published: 2026-06-11T15:43:38Z
language: ro
author: "Ana Cebotari"
section: "Politic"
source: moldova1.md
---

# Fracțiunea PAS din CMC cere să fie verificate demiterea Irinei Gutnic și numirea Svetlanei Dogotaru

> Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) cere Cancelariei de Stat să verifice legalitatea demiterii viceprimarei Irina Gutnic și numirea în funcție a Svetlanei Dogotaru, printr-un demers depus la 11 iunie, în care acuză încălcări de procedură.

![](https://storage.moldova1.md/images/d47640d1-dae0-420d-a026-5821fd4b6d73.jpg)

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) cere Cancelariei de Stat să verifice legalitatea demiterii viceprimarei Irina Gutnic și numirea în funcție a Svetlanei Dogotaru, printr-un demers depus la 11 iunie, în care acuză încălcări de procedură.

*„Nu poți numi un viceprimar pe o poziție la care nu a fost epuizată procedura de demitere a viceprimarului anterior”*, a declarat consilierul municipal Dumitru Ivanov, vicepreședintele fracțiunii PAS.

Alesul local susține că nu au fost parcurse etapele procedurale obligatorii, invocând faptul că nu a fost prezentat un raport de activitate. 

Acesta a calificat situația drept o *„încălcare gravă a legii privind administrația publică locală și a statutului municipiului Chișinău”*, adăugând că lipsa unei proceduri corecte ar putea genera consecințe juridice pentru actele emise ulterior în domeniul urbanismului și construcțiilor, de care este responsabilă Svetlana Dogotaru.

*„Lucrurile în Primăria Chișinău trebuie făcute corect, iar locuitorii trebuie să beneficieze de acte legale, nu de improvizații”*, a declarat Ivanov.

Numirea Svetlanei Dogotaru în funcția de viceprimar a fost aprobată de CMC pe 29 mai, cu votul a 27 de consilieri, la propunerea primarului Ion Ceban. PAS nu a participat la vot, criticând modul în care a fost desfășurată procedura. În cadrul aceleiași [ședințe](https://moldova1.md/p/77216/chisinaul-are-un-nou-viceprimar-dupa-demiterea-irinei-gutnic-sedinta-cmc-incheiata-cu-scandal), PAS a acuzat lipsa de transparență și posibile încălcări legale. 

Primarul Ion Ceban a respins acuzațiile, afirmând că este dreptul formațiunii  să se pronunțe.

Anterior votului, președinta fracțiunii PAS, Zinaida Popa, a calificat situația drept *„un abuz”* și a anunțat că vor fi sesizate instituțiile statului, inclusiv Cancelaria de Stat, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Generală.

Viceprimara Irina Gutnic a fost [demisă](https://moldova1.md/p/75856/chisinau-fara-un-viceprimar-ion-ceban-a-revocat-o-pe-irina-gutnic) acum o lună, pe 11 mai, prin dispoziția primarului Ion Ceban. Ea a acuzat un pretins abuz de putere și a depus o plângere la Centrul Național Anticorupție.

**CITIȚI ȘI:**

- [Chișinăul are un nou viceprimar după demiterea Irinei Gutnic: Ședința CMC, încheiată cu scandal](https://moldova1.md/p/77216/chisinaul-are-un-nou-viceprimar-dupa-demiterea-irinei-gutnic-sedinta-cmc-incheiata-cu-scandal)

- [„MAN a devenit o anexă a Primăriei Chișinău”, iar funcționarii ar fi supuși presiunilor: Cum răspunde primarul Ceban acuzațiilor Irinei Gutnic](https://moldova1.md/p/76015)

- [Dispută politică la Primăria Chișinău: PAS contestă numirea a doi viceprimari](https://moldova1.md/p/72525/disputa-politica-la-primaria-chisinau-pas-contesta-numirea-a-doi-viceprimari)

- [Primarul Ion Ceban o propune pe Svetlana Dogotaru pentru postul de viceprimar pe domeniul arhitecturii și urbanismului](https://radiomoldova.md/p/77282/primarul-ion-ceban-o-propune-pe-svetlana-dogotaru-pentru-postul-de-viceprimar-pe-domeniul-arhitecturii-si-urbanismului)

- [Ședința Primăriei Chișinău, transformată în platformă pentru războiul declarațiilor Ceban - Gutnic: „Comenzi politice”](https://moldova1.md/p/76378/sedinta-primariei-chisinau-transformata-in-platforma-pentru-razboiul-declaratiilor-ceban--gutnic--comenzi-politice-)
