---
title: "Primele surprize la Campionatul Mondial de fotbal!"
url: https://moldova1.md/p/78405/primele-surprize-la-campionatul-mondial-de-fotbal-
published: 2026-06-14T09:20:50Z
language: ro
author: "Alexandru Rusu"
section: "Sport"
source: moldova1.md
---

# Primele surprize la Campionatul Mondial de fotbal!

> Primele surprize la Campionatul Mondial de fotbal. Într-o partidă din grupa C, selecționata Marocului a ținut în șah echipa Braziliei, scor 1:1.  Perpetuă favorită la cucerirea trofeului a avut o evoluție dezamăgitoare în meciul său de debut, totuși, în fața unei formații africane incomode. „Leii din Atlas” au marcat primii, prin Ismael Saibari în minutul 21, dar „Seleção” a egalat relativ repede prin Vinícius Júnior, în minutul 32.

![](https://storage.moldova1.md/images/2683154d-8f73-4af0-a21c-4bdfcf3562ad.jpg)

Primele surprize la Campionatul Mondial de fotbal. Într-o partidă din grupa C, selecționata Marocului a ținut în șah echipa Braziliei, scor 1:1.  Perpetuă favorită la cucerirea trofeului a avut o evoluție dezamăgitoare în meciul său de debut, totuși, în fața unei formații africane incomode. „Leii din Atlas” au marcat primii, prin Ismael Saibari în minutul 21, dar „Seleção” a egalat relativ repede prin Vinícius Júnior, în minutul 32.

Sud-americanii vor juca următoarele meciuri pe 20 iunie, cu Haiti, și pe 25 iunie, în compania Scoției. 

În partida directă dintre cele două, scoțienii au câștigat cu 1:0, iar John McGinn a marcat singurul gol al meciului în minutul 28. 

Surpriză și în grupa D. Australia a învins Turcia cu scorul de 2:0. Echipa de la Antipozi a făcut un joc defensiv perfect și a marcat de două ori pe contraatac, prin Nestory Irankunda în minutul 27 și Connor Metcalfe, cu un sfert de oră până la final. 

În grupa B, Qatarul a obținut un egal istoric cu Elveția, 1:1. Acest rezultat de egalitate reprezintă primul punct câștigat de Qatar la Cupa Mondială, după ce a pierdut toate cele trei meciuri a ediția din 2022, prima la care a participat.  

Elveția a dominat autoritar și a înscris prin Breel Embolo în minutul 17 din penalty, dar campioana Asiei a egalat in extremis. Fundașul Boualem Khoukhi a marcat în minutul 90+5.
