---
title: "A lovit cu pumnul un bărbat, iar acesta a murit câteva zile mai târziu: Un fost executor judecătoresc, trimis în judecată"
url: https://moldova1.md/p/78726/a-lovit-cu-pumnul-un-barbat-iar-acesta-a-murit-cateva-zile-mai-tarziu-un-fost-executor-judecatoresc-trimis-in-judecata
published: 2026-06-18T09:07:19Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Justiție"
source: moldova1.md
---

# A lovit cu pumnul un bărbat, iar acesta a murit câteva zile mai târziu: Un fost executor judecătoresc, trimis în judecată

> Un fost executor judecătoresc va compărea în fața instanței judecătorești după ce a agresat fizic un bărbat care a murit la câteva zile după incident.

![Imagine-simbol](https://storage.moldova1.md/images/ea1a53a8-e7e0-4f37-bffe-e715b1298ad4.jpg)

*Sursa: Imagine-simbol*

Un fost executor judecătoresc va compărea în fața instanței judecătorești după ce a agresat fizic un bărbat care a murit la câteva zile după incident.

Fostul angajat din domeniul juridic este acuzat de vătămarea gravă a sănătății, fapt care a provocat decesul victimei și riscă 15 ani de închisoare.

Potrivit autorităților, incidentul a avut loc pe 16 noiembrie 2023, în jurul orei 23:00, în fața unui bloc de locuințe din sectorul Centru al municipiului Chișinău. Pe fondul unor relații ostile, învinuitul i-ar fi aplicat unui bărbat mai multe lovituri cu pumnul în regiunea feței.

În urma agresiunii, victima a căzut pe carosabil și s-a lovit violent la cap. Bărbatul a fost transportat la Institutul de Medicină Urgentă, unde a decedat la data de 27 noiembrie.

Potrivit concluziilor medico-legale, leziunile corporale grave provocate de agresor s-au aflat în raport direct de cauzalitate cu decesul victimei.

Învinuitul nu își recunoaște vina.

**CITIȚI ȘI:**

- [Bijuterii și ceasuri de lux de 250.000 de dolari, descoperite în bagajul unui pasager pe Aeroportul Chișinău](https://moldova1.md/p/78706/bijuterii-si-ceasuri-de-lux-de-250-000-de-dolari-descoperite-in-bagajul-unui-pasager-pe-aeroportul-chisinau)

- [Farmece și credite: O pretinsă clarvăzătoare, condamnată pentru escrocherii de peste jumătate de milion de lei](https://moldova1.md/p/78620/farmece-si-credite-o-pretinsa-clarvazatoare-condamnata-pentru-escrocherii-de-peste-jumatate-de-milion-de-lei)

- [Droguri ascunse printre produse alimentare, aduse din Spania: Doi tineri, reținuți](https://moldova1.md/p/78536/droguri-ascunse-printre-produse-alimentare-aduse-din-spania-doi-tineri-retinuti)
