---
title: "Interes sporit pentru centralele eoliene: Ofertele depășesc de două ori capacitatea licitată"
url: https://moldova1.md/p/78805/interes-sporit-pentru-centralele-eoliene-ofertele-depasesc-de-doua-ori-capacitatea-licitata
published: 2026-06-19T08:08:19Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Economic"
source: moldova1.md
---

# Interes sporit pentru centralele eoliene: Ofertele depășesc de două ori capacitatea licitată

> Construcția a 170 MW de centrale eoliene cu sisteme de stocare a energiei a atras interesul a 16 investitori. Capacitatea totală propusă de ofertanți depășește semnificativ volumul scos la concurs, fiind depuse oferte pentru peste 423 MW de capacități eoliene și peste 305 MWh de capacități de stocare a energiei.

![](https://storage.moldova1.md/images/cafcd4d4-4641-49b7-b6f6-702cdaffc293.jpg)

Construcția a 170 MW de centrale eoliene cu sisteme de stocare a energiei a atras interesul a 16 investitori. Capacitatea totală propusă de ofertanți depășește semnificativ volumul scos la concurs, fiind depuse oferte pentru peste 423 MW de capacități eoliene și peste 305 MWh de capacități de stocare a energiei.

Comisia pentru oferirea statutului de producător eligibil a deschis ofertele tehnice pe 18 iunie. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că interesul ridicat confirmă atractivitatea sectorului energetic și încrederea investitorilor în politicile statului.

*„Interesul ridicat al investitorilor confirmă atractivitatea sectorului energetic al Republicii Moldova și încrederea mediului de afaceri în politicile promovate de Guvern. Concurența puternică din cadrul licitației ne oferă premisele pentru obținerea unor prețuri competitive, livrare de energie pentru consumul intern, prețuri mici și pentru atragerea unor investiții importante în infrastructura energetică a țării”*, a menționat oficialul.

Autoritățile precizează că actuala rundă de licitații include, față de exercițiile anterioare, obligația instalării sistemelor de stocare a energiei, măsură menită să crească flexibilitatea și stabilitatea Sistemului Electroenergetic Național.

După etapa de deschidere a ofertelor tehnice, urmează evaluarea documentelor, iar ulterior vor fi deschise ofertele financiare, în conformitate cu regulile concursului.

Proiectele selectate vor beneficia de statutul de producător eligibil mare și de garanția achiziționării energiei electrice pe o perioadă de 15 ani, ceea ce oferă predictibilitate investițională și facilitează accesul la finanțare.

Republica Moldova a depășit în 2026 pragul de 1 GW capacitate instalată din surse regenerabile, față de doar 76 MW în 2020, în contextul unei expansiuni accelerate a sectorului.

**CITIȚI ȘI:**

- [R. Moldova produce tot mai multă energie verde: Aproape 40% din consum, acoperit din surse regenerabile locale](https://moldova1.md/p/77025/r-moldova-produce-tot-mai-multa-energie-verde-aproape-40-din-consum-acoperit-din-surse-regenerabile-locale)

- [Energie verde: 8,4% din consumul de energie electrică al R. Moldova, asigurat de noi centrale fotovoltaice și eoliene](https://moldova1.md/p/54578/energie-verde-8-4-din-consumul-de-energie-electrica-al-r-moldova-asigurat-de-noi-centrale-fotovoltaice-si-eoliene)

- [Expert: Republica Moldova produce mai multă energie verde, dar nu o poate valorifica eficient](https://radiomoldova.md/p/75015/expert-republica-moldova-produce-mai-multa-energie-verde-dar-nu-o-poate-valorifica-eficient)
