---
title: "Începe vremea caniculară, cu temperaturi de până la 35 de grade "
url: https://moldova1.md/p/78929/incepe-vremea-caniculara-cu-temperaturi-de-pana-la-35-de-grade
published: 2026-06-21T10:22:30Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Social"
source: moldova1.md
---

# Începe vremea caniculară, cu temperaturi de până la 35 de grade 

> Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod galben de caniculă pentru ziua de luni, 22 iunie. Temperatura maximă a aerului va înregistra până la 35 de grade Celsius.

![](https://storage.moldova1.md/images/ff85e6c7-9d43-45dc-aa93-ea2e74779a46.jpg)

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis Cod galben de caniculă pentru ziua de luni, 22 iunie. Temperatura maximă a aerului va înregistra până la 35 de grade Celsius.

Avertizarea de vreme caniculară este valabilă pentru partea de sud a R. Moldova, precum și o parte din centrul țării.

*„În zonele vizate, temperatura maximă a aerului va atinge valori de 33°...35°C”,* anunță meteorologii. 

Cetățenii sunt sfătuiți să evite expunerea prelungită la soare în intervalul orelor de vârf, se recomandă consumul suficient de lichide și limitarea activităților fizice intense în aer liber.

![](https://storage.moldova1.md/images/6c20cb22-ab92-4d8d-9569-f340a8a44012.jpg)
