---
title: "Lipsă de bani pentru salarii în școli: Guvernul caută soluții "
url: https://moldova1.md/p/80849/lipsa-de-bani-pentru-salarii-in-scoli-guvernul-cauta-solutii
published: 2026-07-15T18:22:55Z
language: ro
author: "Francesca Gîndea"
section: "Economic"
source: moldova1.md
---

# Lipsă de bani pentru salarii în școli: Guvernul caută soluții 

> Guvernul pregătește un mecanism de intervenție pentru ca profesorii și ceilalți angajați din sistemul educațional să își primească salariile la timp. Ministerul Educației și Cercetării a elaborat un proiect de hotărâre care le va permite autorităților locale să redistribuie economiile disponibile între instituțiile de învățământ care se confruntă cu deficit de fonduri pentru plata lefurilor.

[Video](https://www.youtube.com/embed/1JCDp6wgVwk)

Guvernul pregătește un mecanism de intervenție pentru ca profesorii și ceilalți angajați din sistemul educațional să își primească salariile la timp. Ministerul Educației și Cercetării a elaborat un proiect de hotărâre care le va permite autorităților locale să redistribuie economiile disponibile între instituțiile de învățământ care se confruntă cu deficit de fonduri pentru plata lefurilor.

![](https://storage.moldova1.md/images/0f344ba3-dc4b-4d7d-a163-6eb80b7a50d3.jpg)

Ministrul interimar al Educației, Dan Perciun, susține că lipsa banilor pentru salarii în unele școli nu este o situație apărută recent, ci o problemă care revine anual, în special în instituțiile cu un număr redus de elevi. 

Potrivit oficialului, dificultățile sunt legate de mecanismul actual de finanțare, bazat pe costul standard per elev, care poate crea dezechilibre pentru școlile mici. 

Pentru a evita întârzierile la plata salariilor, fondurile sunt redistribuite în fiecare an, de regulă în luna iulie, către instituțiile care au nevoie de sprijin financiar. 

*„În fiecare an, la jumătatea anului, avem o situație în care unele școli înregistrează deficite, deoarece sunt instituții foarte mici care, în baza finanțării per elev, întâmpină dificultăți financiare. Este o practică obișnuită să acoperim aceste deficite, astfel încât toate obligațiile salariale să fie onorate. Este o procedură standard pe care o parcurgem în luna iulie din fiecare an”,* a declarat ministrul în exercițiu al Educației, Dan Perciun.

**CITIȚI ȘI:**

- [Salariile profesorilor vor crește din toamnă. Dan Perciun: Vom continua să depunem eforturi ca să îmbunătățim lucrurile](https://moldova1.md/p/76683/salariile-profesorilor-vor-creste-din-toamna-dan-perciun-vom-continua-sa-depunem-eforturi-ca-sa-imbunatatim-lucrurile)

- [Salarii mai mari pentru profesori în 2026? Ministrul Educației și Cercetării promite claritate până la sfârșitul lunii noiembrie](https://moldova1.md/p/61107/salarii-mai-mari-pentru-profesori-in-2026-ministrul-educatiei-si-cercetarii-promite-claritate-pana-la-sfarsitul-lunii-noiembrie)

- [Sindicatele din educație dau alarma: Modificările la Legea salarizării ar putea tăia până la 2.500 de lei din sporurile pentru titluri științifice](https://moldova1.md/p/79332/sindicatele-din-educatie-dau-alarma-modificarile-la-legea-salarizarii-ar-putea-taia-pana-la-2-500-de-lei-din-sporurile-pentru-titluri-stiintifice)
