---
title: "Poland warns of Russian false-flag drone attacks"
url: https://moldova1.md/p/81246/poland-warns-of-russian-false-flag-drone-attacks
published: 2026-07-21T06:15:00Z
language: en
author: "Redacția  TRM"
section: "International"
source: moldova1.md
---

# Poland warns of Russian false-flag drone attacks

> Amenințarea din partea Rusiei rămâne „foarte ridicată”, iar Polonia trebuie să fie pregătită pentru eventuale provocări, a declarat ministrul Apărării de la Varșovia, Władysław Kosiniak-Kamysz. Oficialul polonez susține că Moscova și-ar putea folosi capturile de pe front, inclusiv drone ucrainene, pentru operațiuni de inducere în eroare,

![](https://storage.moldova1.md/images/c5bbde4b-881a-419f-b199-d2a77c1d8756.jpg)

Amenințarea din partea Rusiei rămâne *„foarte ridicată”*, iar Polonia trebuie să fie pregătită pentru eventuale provocări, a declarat ministrul Apărării de la Varșovia, Władysław Kosiniak-Kamysz. Oficialul polonez susține că Moscova și-ar putea folosi capturile de pe front, inclusiv drone ucrainene, pentru operațiuni de inducere în eroare,

Ministrul polonez al Apărării a mai afirmat că Rusia a capturat recent *„un număr semnificativ”* de drone ucrainene și ar putea utiliza aceste echipamente în scopuri de provocare.

*„Moscova le-ar putea folosi ca mijloc de provocare, pentru a induce în eroare și pentru a desfășura operațiuni sub steag fals”*, a declarat Kosiniak-Kamysz, potrivit [TPV World](https://tvpworld.com/94434562/russia-may-use-ukrainian-drones-for-false-flag-operations).

Ministrul a precizat că situația va fi discutată astăzi, 21 iulie, de Comitetul de Securitate al guvernului polonez. El a mai spus că Rusia își intensifică tacticile de escaladare pe fondul războiului din Ucraina.

Potrivit lui Kosiniak-Kamysz, săptămâna trecută, avioane de luptă poloneze și suedeze au interceptat aeronave rusești deasupra Mării Baltice în trei incidente separate.

*„Ne confruntăm constant cu teste ale rezilienței sistemelor noastre de apărare aeriană și ale infrastructurii critice, în special în domeniul activităților online și al bruiajului semnalului GPS”*, a declarat ministrul polonez.

De la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022, Moscova a fost acuzată în repetate rânduri de planificarea sau desfășurarea unor acțiuni de sabotaj în mai multe state europene.

Oficiali ai Uniunii Europene și ai Poloniei susțin că Rusia desfășoară un *„război hibrid”* împotriva țărilor care sprijină Ucraina, utilizând metode precum atacuri cibernetice, incendieri și campanii de dezinformare pentru a provoca instabilitate.

**CITIȚI ȘI:**

- [Ucraina înființează un comandament pentru lovituri cu rază lungă împotriva Rusiei. Zelenski a semnat decretul](https://moldova1.md/p/80480/ucraina-infiinteaza-un-comandament-pentru-lovituri-cu-raza-lunga-impotriva-rusiei-zelenski-a-semnat-decretul)

- [Zonă aglomerată din Sumî, lovită de bombe: Cinci morți și peste 30 de răniți](https://moldova1.md/p/80532/zona-aglomerata-din-sumi-lovita-de-bombe-cinci-morti-si-peste-30-de-raniti)

- [Investigație: Peste 230.000 de soldați ruși uciși în Ucraina de la începutul războiului](https://moldova1.md/p/80544/investigatie-peste-230-000-de-soldati-rusi-ucisi-in-ucraina-de-la-inceputul-razboiului)

- [Volodimir Zelenski propune înlocuirea prim-ministrei Iulia Sviridenko: „Necesită o reînnoire a Cabinetului de miniștri”](https://moldova1.md/p/80561/volodimir-zelenski-propune-inlocuirea-prim-ministrei-iulia-sviridenko--necesita-o-reinnoire-a-cabinetului-de-ministri-)
