---
title: "Cel puțin 11 persoane au murit în urma atacurilor rusești asupra regiunii Kiev și orașului Slaviansk"
url: https://moldova1.md/p/81539/cel-putin-11-persoane-au-murit-in-urma-atacurilor-rusesti-asupra-regiunii-kiev-si-orasului-slaviansk
published: 2026-07-24T12:00:14Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: moldova1.md
---

# Cel puțin 11 persoane au murit în urma atacurilor rusești asupra regiunii Kiev și orașului Slaviansk

> Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat că Rusia a lansat noi atacuri asupra regiunii Kiev și orașului Slaviansk din regiunea Donețk, soldate cu cel puțin 11 morți și zeci de răniți.

[Video: https://trm.blob.core.windows.net/photos/2c8c9d83-1548-4e75-8541-eec8e8f35871.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2026/7/24/24-07-2026-M1-18-58-55.mp4/playlist.m3u8)

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat că Rusia a lansat noi atacuri asupra regiunii Kiev și orașului Slaviansk din regiunea Donețk, soldate cu cel puțin 11 morți și zeci de răniți.

![](https://storage.moldova1.md/images/80910a6d-3884-415a-8ef4-1e5af8a1a42f.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/414617ff-256d-4d63-a5a4-14fea767effc.jpg)

[Potrivit lui Zelenski](https://t.me/V_Zelenskiy_official/20127), în urma atacului cu rachete asupra regiunii Kiev și-au pierdut viața șase persoane, iar alte câteva zeci au fost rănite. Președintele ucrainean nu a precizat locul exact al loviturii.

Presa ucraineană relatează însă că atacul ar fi vizat un poligon unde era organizată o expoziție de produse și echipamente militare. 

Fondatorul companiei producătoare de echipamente de apărare First Contact și militarul Valerii Borovik a declarat că racheta a lovit unul dintre poligoanele unde se desfășura expoziția de armament.

![](https://storage.moldova1.md/images/0860ba30-4ddd-4028-9888-b9c40b83b1db.jpg)

Tot vineri, cinci persoane au fost ucise în urma unui atac rusesc asupra orașului Slaviansk din regiunea Donețk, a anunțat șeful Administrației Militare Regionale Donețk, Vadîm Filașkin.

Potrivit acestuia, alte nouă persoane au fost rănite. De asemenea, au fost avariate zece case particulare, o întreprindere și clădirea Consulatului Onorific al Republicii Letonia.

Procuratura regională Donețk a precizat că, în după-amiaza zilei de 24 iulie, armata rusă a lansat bombe aeriene asupra orașului Slaviansk.

![](https://storage.moldova1.md/images/915e5c65-57e3-4972-b6bd-42037026f059.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/951f0006-2055-4ab8-afc0-2a4eb1895717.jpg)

![](https://storage.moldova1.md/images/d4500605-78a2-4daa-bb74-f6463e7ec8f3.jpg)

**CITIȚI ȘI:**

- [Zelenski confirmă atacurile asupra depozitelor Wildberries și a unei uzine militare din Kirov](https://moldova1.md/p/81535/zelenski-confirma-atacurile-asupra-depozitelor-wildberries-si-a-unei-uzine-militare-din-kirov)

- [Presa de stat din Rusia a trecut sub tăcere atacurile ucrainene asupra unor obiective din mai multe regiuni](https://moldova1.md/p/81519/presa-de-stat-din-rusia-a-trecut-sub-tacere-atacurile-ucrainene-asupra-unor-obiective-din-mai-multe-regiuni)

- [DW: Rusia recrutează tot mai mulți cetățeni din state sărace pentru războiul din Ucraina](https://moldova1.md/p/81456/dw-rusia-recruteaza-tot-mai-multi-cetateni-din-state-sarace-pentru-razboiul-din-ucraina)

- [Kievul investighează presupusa utilizare a munițiilor cu uraniu sărăcit de către armata rusă](https://moldova1.md/p/81476/kievul-investigheaza-presupusa-utilizare-a-munitiilor-cu-uraniu-saracit-de-catre-armata-rusa)

- [Cel de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, adoptat: Noi clustere de negocieri cu Ucraina și R. Moldova sunt amânate](https://moldova1.md/p/81417/cel-de-al-21-lea-pachet-de-sanctiuni-impotriva-rusiei-adoptat-noi-clustere-de-negocieri-cu-ucraina-si-r-moldova-sunt-amanate)
